Daily Archives: April 18, 2014

Pe o gură de rai….. Mănăstirea Zosin, un aşezământ religios purificator

Published by:

Mănăstirea Zosin.

Material realizat de Ostin Alina elevă la Colegiul National Mihai Eminescu Botosani, coordonator prof. Diana Damean 

„Am ajuns cerşetori ai Europei şi ai lumii întregi. Braţul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilinţă a ajuns neamul nostru creştinesc…. Babilonul, haosul pe care-l trăim noi astăzi nu sunt decât rezultatul tendinţei acesteia de schimbare esenţială a originii noastre,a tradiţiilor noastre,adică a ceea ce ne leagă acum.

  (Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă)

   Mănăstirea Zosin, situată nu departe de Botoşani, în comuna Băluşeni, este bine observabilă în raiul pădurilor ocrotitoare şi pare a fi printre puţinele locuri sfinte în care, pentru a putea păşi pe acest tărâm, trebuie să cobori în serpentine pe un drum nemodernizat şi imediat apare panorama mănăstirii. Ne apropiem, agale, ca spre un alt tărâm…Nu se aude decât sunetul desluşit şi puternic al clopotniţei care doreşte să îşi mărească audienţa, ecoul fiind auzit la mari depărtări. Străbat valea stingheră şi cu cât înaintez prin pădurea îmbrăcată în straturi imense de zăpadă, acordurile slujbei devin clare, creând starea sufletească pregătitoare. Aceasta să fie mănăstirea de care auzisem,unde mii de pelerini din toată ţara păşesc această poartă măiestuoasă pentru vindecare de boli, purificare sufletească şi credinţă în Dumnezeu…

   Aşezarea monahicească este modestă, fiind compusă din vechea biserică, biserica nouă şi o construcţie recentă ce adăposteşte stăreţia, chiliile călugărilor şi anexele trebuitoare bunei funcţionări a mănăstirii. Intrarea în incinta mănăstirii duce spre un mic heleşteu, într-o curte devălmăşită, în centru construcţia înaltă şi severă fiind croită la aşteptările sufletelor creştinilor.Imaginea clară pe care creştinii o surprind din înălţimea şoselei este pigmentată în alb, albul desemnând puritate, castitate, bunăvoinţă angelică, perfecţiune, asocierea cu Raiul şi calea către acesta.

Ritualul rugăciunilor şi a slujbelor din incinta mănăstirii este unul încărcat de o solemnitate gravă. Prezenţa creştinilor la slujbele organizate cu seriozitate poate fi asociată cu o integrare în trupul lui Iisus Hristos. Majoritatea creştinilor care păşesc pragul acestui lăcaş sfânt trăiesc cu speranţa că vor primi daruri de la Dumnezeu, reuşite şi  succese, dar noi, creştinii participăm la slujbele închinate lui Dumnezeu pentru a arăta că suntem fiii lui

Începuturile mănăstirii

Mănăstirea Zosin a fost ridicată în anul 1740, la început o biserică mică.

Istoria acestei ctitorii boiereşti este veche si zbuciumată. Fiind puţin dezvoltată, de la ea ne-au rămas puţine documente pe baza cărora să-i scriem trecutul. De la început, trebuie să afirmăm că nu putem elucida de unde provine denumirea ei, în legătură cu care se pune o întrebare legitimă: dacă a fost ctitorită de un Başotă, de ce a rămas cu numele de Zosin? De altfel, a avut patru familii de boieri protectori: Başotă, Cristescu, Zosin şi Sofian.

 Forma mănăstirii este simplă, dreptunghiulară. Deasupra uşii de intrare în vechea biserică se găseşte şi astăzi o modestă pisanie săpată în lemn cu litere chirilice, cu următorul cuprins: „Această Sf. Biserică este făcută de D-lui Şatrariu Tudorachi Başută, care se cinsteşte cu Hramul Adormirea prea Sfintei Născătoare de D-zeu, în zilele măriei sale Constantin Moruz, Voievod în anul 1779.

                                Mănăstirea Zosin - Turism Botoşani - Pisania   

Pisania de deasupra uşii bisericii de lemn

     Starea ei actuală duce la concluzia că nu a fost niciodată refăcută din temelii, ci doar reparată. Geamurile simple, mici, dreptunghiulare, câte 2 pentru fiecare latură, amintesc de cele de la casele ţărăneşti din zonă. Zugrăveala este şi ea într-o stare foarte proastă, iar faptul că inscripţiile sunt cu litere latine denotă că ea datează de după anul 1864. Trebuie remarcat aspectul că această pictură este aplicată pe lutul cu care s-au imbrăcat pereţii de lemn ai bisericii. Catapeteasma este simplă, din lemn, iar icoanele de pe ea par ar fi cele din timpul ctitoririi, deoarece sunt aproape şterse şi atacate masiv de carii. Ele au inscripţii chirilice. Pe acoperiş se găseşte un mic turn octogonal care corespunde cu interiorul.

Este de ajuns să privim imaginea mănăstirii pentru a fi transpuşi imediat într-o altă lume a frumosului,a puritaţii,a liniştii,a smereniei. O lume curată, nepatată de atingerea sumbră a cotidianului, puţin cunoscută de noi in profunzimea ei. Creştinii paşesc pe aceste meleaguri pentru purificarea sufletului, în această mănăstire binecuvântată cu credinţa şi har…

Manastirea Zosin….

Reportaj recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

Interviu cu IUSTINA IRIMIA – “Ţinteşte luna şi dacă nu vei reuşi, măcar vei fi printre stele”

Published by:

Material realizat pentru Revista Gânduri de la Colegiul National “Mihai Eminescu” Botosani, coordonator prof. Diana Damean

• Motto: Ţinteşte luna şi dacă nu vei reuşi, măcar vei fi printre stele. –Iustina Irimia Care ar fi primele lucruri pe care le-ai spune despre tine? În primul rând, nu prea vorbesc despre mine, pentru că prefer să mă văd prin prisma celor din jurul meu sau a celor care mă cunosc, iar în al doilea rând, sunt încă în etapa când încă mă studiez şi încerc să mă cunosc cât mai bine. Însă pentru voi am să fac o excepţie şi-am să vă spun că sunt o fată normală, cu vise şi speranţe caracteristice oricui la vârsta mea, îmi plac oamenii şi-n mod special copiii -mereu îmi aduc zâmbetul pe buze -, îmi place arta şi tot ce ţine de artă-muzică, teatru, dans, pictură -, dar la fel de mult îmi place şi sportul (voleiul, de exemplu), cred în Dumnezeu, îmi iubesc familia şi prietenii, sunt o persoană sociabilă, comunicativă, cu simţul umorului, dar încăpăţânată şi nebunatică uneori, însă mereu cu poftă de viaţă. – Când ai descoperit pasiunea pentru muzică şi de la ce vârstă cânţi? Pasiunea pentru muzică a existat dintotdeauna, a fost mereu o parte din mine şi de aceea pot spune, zâmbind, că de când mă ştiu, tot cânt. – Ştim că ai participat la diverse concursuri. Care ar fi cele mai importante rezultate obţinute? Da, de-a lungul anilor am participat la multe festivaluri şi concursuri, însă printre cele mai importante pot menţiona : locul I în cadrul concursului de folclor Moştenitorii al emisiunii Tezaur Folcloric al TVR-ului (2006) ; locul II la festivalul-concurs Rapsodia Românească organizat de Favorit TV(2006) ; titlul de Miss Popularitate la concursul televizat al Antenei 1 –Eu mi-ss mândră-n sat- din cadrul emisiunii Duminica în familie (2008) ; locul I la concursul local Dorule, floare de rouă (2007) ; premiul III la festivalul internaţional În grădina cu flori multe din Cernăuţi, Ucraina (2007) şi Cerbul de Aur : Folclor (2008). – Cine ţi-a insuflat dragostea pentru muzica populară? Ce reprezintă pentru tine folclorul? Dar costumul naţional? Referitor la asta, am să vă povestesc cum mă adormea pe mine mama, când eram foarte mică. Legănându-mă, mereu îmi cânta şi,de obicei, îmi cânta muzica pe care şi ea la rândul ei a iubit-o, adică muzica populară. Cred că în acest fel se poate explica înclinaţia, mai întâi, şi apoi dragostea pentru folclor, dar nu vreau să uit să menţionez şi darul de la Dumnezeu, care este mai presus de toate. Folclorul e un mod de viaţă, trăit după regulile societăţii, ale bisericii, ale conştiinţei morale, iar costumul este oglinda hărniciei femeilor de la sat, care au pus în aceste costume pe lângă suflet şi timp, o mare parte din ceea ce le înconjoară (astfel apar motivele florale sau geometrice în modelele costumelor). – Familia ta te-a spijinit în îndeplinirea pasiunilor tale? O, da ! Părinţii au fost cei care m-au ajutat şi m-au sprijinit mereu în tot ceea ce am realizat şi nu cred că voi putea vreodată să le mulţumesc suficient, să le arăt recunoştinţa pentru toate eforturile depuse. – Interpretezi şi melodii ale altor artişti sau ai şi melodii proprii? Când eşti la început de drum e normal să ai modele, să te ghidezi după ce-ţi place, până când te descoperi, îţi dai seama cine eşti de fapt şi poţi arăta şi publicului acest lucru. Până acum am cântat cântecele care-mi plăceau şi care mi se potriveau, însă de când am cunoscut oameni foarte importanţi ai acestui domeniu (dl. C-tin Lupu, dl. Ioan Cobâlă), am reuşit să am în repertoriu şi cântece proprii. – Care a fost cel mai frumos eveniment la care ai participat? Deoarece îmi place enorm ceea ce fac, mă bucur de fiecare prilej şi de fiecare eveniment în care am şansa de a fi pe scenă, de a cânta, de a cunoaşte oamenii, de a mă întâlni cu colegii de scenă, de a învăţa bucurii noi, de a trăi încă o experienţă. De aceea mi-e greu să fac o ierarhizare, însă am să menţionez că premiul I la festivalul concurs Moştenitorii a însemnat debutul şi intrarea mea în familia Tezaur Folcloric şi are o însemnătate deosebită, deoarece l-am câştigat pe scena satului meu natal : Flămânzi. A fost o onoare pentru mine să fiu în faţa oamenilor cunoscuţi şi dragi, alături de doamna Mărioara Murărescu – un nume emblematic pentru folclorul românesc. – Ai întâmpinat dificultăţi în stăpânirea emoţiilor pe scenă? Emoţiile fac parte din viaţa oamenilor, a artiştilor în mod deosebit. Mereu am parte de emoţii şi de fiecare dată când urc pe scenă spun o rugăciune, fac o cruce, mă concentrez şi automat totul iese bine. – Au fost şi momente neplăcute în locurile unde ai cântat? Dacă da, care ar fi? Ca şi în viaţă e firesc să apară situaţii neplăcute, însă pentru mine acestea sunt doar detalii de culise. – Ai de gând să faci o carieră din pasiunea ta pentru muzică? Doamne ajută ! – Ştim că faci parte din trupa de teatru a liceului. În ce spectacole ai jucat şi care personaj ţi-a plăcut cel mai mult? Trupa de teatru..da..un capitol frumos a vieţii de liceu. Am intrat în trupă în clasa a 10-a şi mi-au plăcut enorm atmosfera şi lucrurile pe care le-am învăţat. Cu ajutorul lui Lenuş –profesoara noastră de teatru, dar şi prietena noastră, am reuşit să mă descopăr, să-mi depăşesc limitele, să experimentez, să mă pun în diferite situaţii, să cunosc alţi colegi şi alte puncte de vedere, să mă distrez şi să mă joc. De veghe în lanul de secară, Fast food, not good, Noul şah şi Şcoala lui Gufi sunt spectacolele în care am jucat, iar rolul Idei – fata directorului Şcolii de orbi, a lui Gufi, a fost cel mai apropiat sufletului meu, având multe puncte comune : copilăria, curiozitatea, naivitatea şi sensibilitatea. Am jucat şi în rolul Zânuţei Măzăriche, în Visul unei nopţi de vară laTeatrul Mihai Eminescu. – Ai fost nevoită să faci sacrificii pentru muzică? Cum am mai spus, făcând ceea ce îţi place, nu ţi se pare că sacrifici ceva, ci pasiunile devin un mod de viaţă. Pot totuşi să-mi doresc ca ziua să fie puţin mai mare pentru a avea destul timp pentru şcoală, familie şi prieteni. – Ştim că ai avut diverse colaborări. Care ar fi cele mai importante? Iniţial am făcut parte din ansamblul folcloric Datina – condus de dl. Ctin Lupu şi domnii Silvia şi Vasile Andriescu, apoi domnul Ioan Cobâlă m-a luat sub aripa lui în orchestra profesionistă de muzică populară Rapsozii Botoşanilor căruia îi sunt profund recunoscătoare, cum sunt de altfel tuturor celor care m-au ajutat, iar simultan activez şi în grupul vocal al Casei de Cultură a Sindicatelor Nicolae Iorga Botoşani, instruit de doamna Mariana Honceriu. Cu ajutorul acestor oameni minunaţi am reuşit să colind aproape toată ţara, având multe spectacole în Botoşani, Iaşi, Suceava, Braşov, Alba, Bihor, Mehedinţi, Constanţa, Bucureşti, dar şi în afara ţării la Cernăuţi (Ucraina) şi Chişinău, Glodeni, Făleşti (Republica Moldova). – Ai vreun secret în a-ţi îngriji vocea? Secretele sunt secrete, tocmai pentru că nu se împărtăşesc. – Când mergi să cânţi în diverse locuri, eşti însoţită de cineva în mod special? Când eram mai mică, părinţii erau cei care stăteau mereu lângă mine, acum însă, încerc să mă descurc şi singură. – În această vară vei avea vacanţă sau o vei dedica pasiunilor tale? După ce sper că voi termina cu bine BAC-ul şi voi intra la facultatea care-mi doresc, sper să înregistrez câteva cântece, să merg în spectacole şi vreau să reuşesc să particip la câteva concursuri. – Crezi că o mare parte din talentul fiecăruia vine de la Dumnezeu? Categoric. Talentul este de la Dumnezeu, însă noi trebuie să-l valorificăm cât de mult putem, muncind şi înmulţind “talanţii” pe care i-am primit. De aceea se spune că o reuşită, un succes se face cu 1% talent şi 99% muncă. Sper că nu exagerez procentele, însă Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi pune în traistă. -Un gând de final ? Mulţumesc frumos colectivului revistei pentru iniţiativa acestui interviu şi mă bucur mult că experienţa mea în acest colegiu se încheie astfel, deoarece aici m-am format ca om, ca şi caracter, şi tot în această perioadă de 8 ani a avut loc creşterea mea pe toate planurile. Aş vrea să mai amintesc un aspect ce nu poate fi decât îmbucurător pentru mine şi pentru iubitorii de muzică populară. Când am intrat în acest colegiu, în clasa a V-a, am participat la Balul Bobocilor, cântând două cântece, alături de ansamblul Datina. Atunci am fost privită destul de suspicios, însă pe parcursul anilor, momentele de folclor din programele balurilor au devenit din ce în ce mai apropiate, putând astfel să trăiesc clipe de neuitat, cântând unei săli pline, în picioare, care gusta din plin momentul. Acest lucru nu poate decât să-mi întărească convingerile că tinerii iubesc folclorul şi cu siguranţă acesta nu va pieri niciodată. Consider că fac parte dintr-o generaţie, pe care cei maturi se pot baza că va fi demnă de încredere în toate domeniile. Mai precizez faptul că pe lângă pasiunea pentru folclor şi teatru, am mai avut ca hobby-uri pictura de icoane pe lemn şi voleiul. Timp de 7 ani am făcut parte din echipa şcolii, antrenată de dl. Prof. Nicolae Brădăţan, iar în anul 2005 am reuşit să obţinem locul I pe ţară, la Olimpiada Naţională de Volei Fete.

Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

Meşteşugul încondeierii ouălelor

Published by:

Meşteşugul încondeierii ouălelor

Material realizat pentru Revista Gânduri de la Colegiul National “Mihai Eminescu” Botosani, coordonator prof. Diana Damean.
traditii de past botosani
Se apropie sărbătorile de Paşte. Dacă în timpul anului uităm uneori să fim buni cu ceilalţi, să fim înţelegători, aceste sărbători ne amintesc de faptul că suntem oameni, deci avem sentimente şi poate de ceea ce este mai important, că iubim.
Există un ritual de Paşte care se păstrează şi în ziua de azi, deşi o parte din tradiţie s-a pierdut. La Vorona tradiţia şi obiceiurile sunt conservate însă foarte bine. Am hotărât să alegem acest sat ca loc de documentare după intensa mediatizare a meşterilor olari, a creatorilor de măşti, a micilor dansatori populari, convinse că vom găsi informaţii interesante şi despre meşteşugul încondeierii ouălor.
După un drum de 35 de minute cu autocarul, am ajuns, pline de entuziasm şi sete de cunoaştere, la destinaţie: „Grupul Şcolar Vorona ”. După ce am păşit în interiorul instituţiei, am rămas foarte impresionate deoarece pe pereţii liceului erau costume populare specifice Moldovei, diferite trofee, diplome, premii obţinute de elevii liceului şi nu în ultimul rând o scurtă istorie a liceului. Un obicei important valorificat în zona Botoşanilor este încondeierea ouălelor, aspect redat de micul muzeu din interiorul liceului.
Acest meşteşug a fost întâlnit încă de la popoarele cele mai vechi: egipteni, perşi şi mai târziu romani, care erau reprezentaţi de zeul Ianos cel cu 2 feţe care străjuia porţile şi tutela orice început. Aceste popoare sărbătoreau începutul anului primăvara, perioadă în care îşi făceau cadouri ouă. Egiptenii îl adorau pe zeul Knef, a cărui statuie purta un ou în gură. Perşii credeau că, în vâltoarea haosului, apăru un ou, pe care Noaptea îl acoperi cu aripile ei, îl cloci şi din el ieşi lumea; Soarele şi Luna se ridicară pe cer, iar Pământul se distanţă, în jos. Decorarea şi motivele s-au transmis de la o generaţie la alta prin intermediul mentalităţii arhaice (autenticitatea). În zona Botoşaniului încă se păstrează motivele tradiţionale, cele simple.
Pregătirile pentru sărbătorile pascale pornesc la începutul postului. De Spolocani, „zi de hotare între perioada de dulce şi post”, spune Dumitru Doroftei, profesor de geografie la grupul Şcolar Vorona şi gazda noastră, femeile se adună la casa unei gospodine şi poartă discuţii despre pregătirile pascale. De Tânda, sărbătoare populară care nu este cuprinsă în calendarul ortodox, femeile numără ouăle adunate şi le selectează pentru a le încondeia. În tradiţia românească se foloseşte termenul de „închistrire”, în special în zona Moldovei.
Oul este simbol al fecunditătii şi al creării universului, acest ritual fiind privit ca un scenariu al reînnoirii timpului. Fiind puse în legătură cu jertfirea Domnului Iisus Hristos, ouăle roşii exemplifică jertfa divină, sacrificiul, accentuând existenţa minunii propriu zise a Învierii Mântuitorului. Legendele legate de închistrire explică de ce se vopsesc ouăle şi de ce acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre.
Pe când Hristos era răstignit, Sfânta Maria s-a dus la farisei cu un coşuleţ cu ouă, cerând să nu-l mai chinuiască. Văzând că evreii au început să-l batjocorească şi mai tare şi că în loc de apă îi dădeau oţet, Sfânta Maria a pus coşul la picioarele crucii şi a început să plângă. Sângele care curgea din Hristos a vopsit ouăle în roşu. Iisus a zis :”De acum înainte veţi vopsi ouă în amintirea răstignirii mele, precum am făcut eu astăzi.”
După înviere, Sfânta Maria a fost cea dintâi ce a vopsit ouă pe care le-a luat într-un coşuleţ cu păscuţe şi s-a dus la mormântul fiului ei. În drum, pe toţi cei pe care-i întâlnea, îi saluta cu cuvintele „Hristos a înviat!” şi le dădea câte un ou şi o pască.
Astfel, putem spune că această culoare simbolizează sacrificiul, minunea, ouăle roşii devenind parte a Învierii Toţi credincioşii ciocnesc ouă spunând: ”Hristos a înviat!”.
„Pentru a bucura ochiul, mai spune domnul Dumitru Doroftei, cu timpul, au început să fie utilizate şi alte culori, fiecare având o semnificaţie. În tradiţia românească se utilizează vopsitul vegetal-natural. Pentru roşu se utilizează coaja de ceapă fiartă, în concentraţie mare; culoarea galben-auriu, care simbolizează soarele, lumina, este obţinută din floarea de tei; pentru maro se îmbină culoarea obţinută din tei şi cea obţinută din coajă de stejar şi semnifică pământul roditor. Natura şi vitalitatea sunt exprimate prin utilizarea verdelui obţinut din dediţă sau sâmburi de floarea soarelui”.
Demersul nostru nu s-a prit la Vorona. Revenind în Botoşani, părăsind pentru un timp încântătorul muzeu al liceenilor din Vorona, ne-am îndreptat spre a Centrul judeţean de conservare şi valorificare tradiţiei şi creaţiei populare Botoşani, unde am discutat cu d-na Mihalache Margareta, ce este ????
Am aflat despre diversele motive care apar pe ouă. „ Întâlnim în primul rând crucea păştii, amintind de crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit. De asemenea în zona Moldovei apar motive fitomorfe (crenguţa de brad, frunza de arţar, frunza de stejar, cârcelul de vie), cele florale (ghiocel, panseluţa, lăcrămioara). Pe ouăle închistrite întâlnim steaua, soarele, fulgerul, de inspiraţie oculară care se încadrează în categoria motivelor cosmomorfe. Colbeceii (melcii), frânghia vieţii, pomul vieţii, frunza de trifoi, motivele geometrice sunt de asemenea pictate pe ouă de creatoarele populare. Aşadar „tăranca închistreşte din gând”.
Artur Gorovei clasifică ouăle, în funcţie de ornamentică, în monocrome cu ornamente, ouă policrome cu ornamente, ouă cu mărgele (Bucovina), ouă cu ornamente în relief. Tangred Bănăţeanu, etnograf, afirmă că doar ţăranca ştie să armonizeze perfect culorile. Astfel, rolul important în decorare îl are creatoarea populară.
După cum spune Tangred Bănăţeanu, forma ovoidală a oului este cea mai dificilă de decorat. Pentru a încondeia ouăle se foloseşte chişiţa. Aceasta este o bucată de lemn îngustă şi scurtă, la unul din capete având un fir de păr trecut printr-un tub metalic, cu ajutorul căreia se pictează ouăle. După ce oul a fost spălat, se pune pe plită, într-o oală, ceară curată, la încălzit şi paralel o oală cu fiertura din plante, alese în funcţie de culoarea pe care artista populară vrea sa o obţina. Locul unde a fost aplicată ceara rămâne alb. Ţăranca are o inteligenţa aparte deoarece ştie exact momentul când oul are temperatura perfectă pentru a începe procesul propriu-zis iar câmpurile ornamentale sunt, de asemenea, împărţite perfect. Astfel este realizat, cu ajutorul chişiţei, modelul dorit cu ceara iar la momentul potrivit se introduce oul în oala cu fiertură. Apoi se scoate de acolo şi se pune la uscat. În acest mod se închistresc ouăle.
Pe mesele credincioşilor întâlnim mielul de Paşte, care simbolizează sacrificiul, jertfa, răstignirea lui Hristos.
Pasca, un preparat principal al mesei de Paşte, „se face din aluat simplu; foaia care se obţine se pune într-o tavă rotundă, pe margini se pune un colac, în mijloc se pune brânză de vaci cu ou şi stafide, peste care se aşază o cruce din cocă.
Cozonacul este permis în tradiţia românească, forma tăvii fiind asemănătoare cu cea a mormântului în care a fost îngropat Iisus Hristos.
„Tradiţiile populare ar putea să se perpetueze dacă în şcoli tinerii ar fi atraşi de activităţi opţionale, legate de obiceiuri, datini, îndeletniciri.” Domnul profesor Doroftei Dumitru ne-a spus că „În şcoală, în preajma sărbătorilor pascale, elevii încondeiază ouă, fac icoane pe sticlă; la Vorona se organizează hora satului, în cele 3 zile de Paşte, fiind susţinute de acordurile fanfarelor din zonă.”
Şi dacă tot am ajuns la Vorona, am hotărât să mergem şi la mănăstirea Vorona, unde şi măicuţele au obiceiul de a încondeia ouă de paşte. Am fost încântate, dar după 3 km de mers, eram puţin cam obosite. Pentru că aceste locuri ne-au fost cu totul străine, d-nul profesor Doroftei ne-a ajutat şi, astfel Gabriel Ocu, elev al liceului, în clasa a XI a, a devenit ghidul nostru. Ne-a condus spre mănăstire, iar curiozitatea ne-a făcut să îl întrebăm mai multe despre Vorona. Ajunşi la mănăstire, am vorbit cu o măicuţă care ne-a prezentat locurile şi istoria acestora. Cele văzute acolo, viaţa interesantă a măicuţelor o să constituie subiectul unui alt reportaj. Ne-au invitat să luăm prânzul, însă acolo parcă timpul trece mai repede şi am constatat că trebuie să ieşim din rolul de reporter special şi să ne reîntoarcem la viaţa de elev la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, mai bogate ca niciodată.
Şi, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în tot acest demers a fost că nu trebuie să ne uităm tradiţiile, nu trebuie să ne uităm obiceiurile, pentru că altfel ar însemna să devenim un popor fără trecut, deci fără viitor.

Material recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro