Daily Archives: May 14, 2019

Anca Raluca Nita, profesor si coregraf de prestigiu international face parte din comisia de jurizare a Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Published by:

ANCA RALUCA NIȚĂ, profesor si  coregraf de prestigiu international face parte din comisia de jurizare a  Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

A pășit în lumea sportului la vârsta de 6 ani, activând în cadrul clubului de gimnastică ritmică CSS1 București, iar mai apoi în cadrul clubului Triumf București.

Are o experiență profesională de peste 20 de ani în lumea dansului, fiind absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport, urmând mai apoi Școala Populară de Arte, secția coregrafie.

În timpul facultății și după absolvirea acesteia, Anca Niță activează în cadrul ansamblului folcloric Doina Bucureștiului, unde a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale încununate cu numeroase premii și trofee.
S-a perfecționat mai apoi la Academia de Danza din Prato, Italia, secția jazz dance.
A continuat studiile în cadrul Școlii Populare de Arte, secțiunea Coregrafie

Din 2008, este angrenată in echipa de management a sălii de fitness și aerobic Bebgym Fitness Club, iar mai apoi inaugurează Gymstyle Fitness Club, pășind astfel cu succes în domeniul aerobicului și fitnessului. Acest pas important în carieră îi conferă recunoaștere internațională, find astfel invitată în calitate de master trainer la numeroase convenții internaționale de aerobic.

În 2014 lansează FETNO, un concept inedit, ce combină pași de dans din folclorul romanesc cu elemente de aerobic.
După 2 ani, lansează și primul studio wellness bazat pe conceptul FETNO, unde este pus în practică si dezvoltat alături de sute de adepți.

În cadrul școlii Dance Sport Academy, Anca predă viitorilor instructori de dans noțiuni despre structurarea unui antrenament de dans, noțiuni despre încălzire, mobilitate, stretching, revenirea de după efort, relaxarea musculară, cât și elemente de postură, echilibru, coordonare și viteză de execuție.

Arbitru licentiat Dance Judge

Irina Slobodeaniuc, coregraf de prestigiu din Republica Moldova va fi prezentă in juriul Festivalului Tinere sperante Romania, 2019!

Published by:

IRINA SLOBODEANIUC

Irina Slobodeaniuc, coregraf de prestigiu din Republica Moldova va fi prezentă in juriul Festivalului Tinere sperante Romania, 2019!

Irina Slobodeaniuc este o tânără absolventă a Academiei de Muzică, Teatru si Arte Plastice din Chișinău, Specialitatea Coregrafie cu Master în Arta Spectacolului.

Datorită profesionalismului și devotamentului pentru arta dansului și a coregrafiei este solicitată să facă parte în calitate de arbitru și membră a comisiilor de jurizare la cele mai în vogă campionate și concursuri nationale si internaționale de dans.

In prezent, Irina Slobodeaniuc este lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, catedra Arta Actorului, Chișnău, republica Moldova și coregraf la „Bravissimo Dance Group” .

În acest an alături de tinerii pe care îi antrenează a obținut titlul de Campioni ai Moldovei la Dans Contemporan / Modern. Incepand din 2015 este reprezentant al Asociatiei Culturale ARLECHIN in republica Moldova si cooredoneaza activitatile realizate în Tabăra international de vară a dansului și coregrafiei ”Arlechin”!

Vă așteptăm pe cât mai mulți dintre voi să vă alăturați acestui minunat proiect!

Victoria Bucun , coregraf de prestigiu international este membra in comisia de jurizare a Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Published by:

Victoria Bucun , coregraf de prestigiu international este membra in comisia de jurizare a  Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

În cele ce urmează vă prezentăm câteva selecții din succesele adunate în cariera artistică și profesională:

http://unica.md/tu-si-el/victoria-bucun-%E2%80%93-dedicata-lui-nicusor-teatrului-si-dansezi-petru-tine/

https://www.monitorulsv.ro/Local/2014-01-21/Vica-Bucun-coregrafa-vedetelor-de-la-Dansez-pentru-tine-ii-pregateste-pe-actorii-trupei-de-teatru-studentesc-Fabulinus

http://adevarul.ro/locale/botosani/portret-botoSani-victoria-bucun-coregrafa-vedete-devenire-1_50ad7ee57c42d5a663963ae3/index.html

SIMONA BAICU , profesor si coregraf de prestigiu international este vicepresedinta comisiei de jurizare a Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Published by:

SIMONA BAICU, profesor coregrafie, responsabil catedră Coregrafie la Colegiul Naţional de Artă ”George Apostu” Bacău cu urmatoarele studii in domeniu dansului si coregrafiei:

  • Masterat în Artele Spectacolului Muzical la Facultatea de Artǎ Scenicǎ Cluj- Napoca,Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, promoţia 2011.
  • Facultatea de Artǎ Scenicǎ Cluj – Napoca, specializarea Artele Spectacolului Muzical -Pedagogie coregrafică.
  • Liceul de Coregrafie Cluj – Napoca, promoţia 1980.

http://simonabaicu.ro/index.php/home/curiculum-vitae

Organizari evenimente:

  • tabără de balet “Terpischore” Summercamp 2012 Sibiu Romania
  • tabără de balet “Terpsichore” 2011, la Tescani.
  • cursuri internaţionale – Master Class în Dans Clasic si Dans de Caracter cu artişti,profesori, maeştri coregrafi din Corea de Sud, Bacǎu –2010.
  • prezentări informative şi cursuri de Dans Contemporan pentru elevii secţiei de Coregrafie,cu artiştii prezenţi în Bacău în cadrul programului Artist Ne(s)t, derulat de CentruInternaţional de Cultură “G. Apostu” Bacău.
  • Concursul de interpretare coregrafică Bacău 2006, faza zonală.
  • am pregătit loturile de elevi pentru olimpiadele de specialitate.
  • am fost profesor însoţitor la: Olimpiada de specialitate de la Braşov, Tg. Mureş, Cluj -Napoca, Galaţi, Iaşi, Bucureşti, Constanţa.
  • Examenul de Competenţe profesionale al Secţiei Coregrafie, într-un spectacol cu public lasfărşitul fiecărui an şcolar pe scena “Ateneu” si la Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacău.

Stagii Practice:

  • Stagiude Dans clasic cu Mikhail Tchupakov, University of Utah, SUA – 2008.
  • Stagiu de Dans contemporan în cadrul programului internaţional Artist Ne(s)t cu: FlorinFieroiu, Salome Schneebeli, Maya Lipsker, Bernard Baumgarten, Mariela Nestora, etc.2007- 2009, Julie Barthelemy (dansator, coregraf şi pedagog) 2011.

Alte activitati profesionale:

  • A semnat coregrafia următoarelor piese de teatru şi de animaţie:

“Paznicii de noapte” de S. Karras, regia – A. Găzdaru;

“Cafeneaua iubirii” de C. Goldoni, regia – D. Lazăr Fulga;

“Doi morţi vii” de V. Alecsandri, regia – Bogdan Ulmu;

“Hedda Gabler” de H. Ibsen, regia – Bogdan Ulmu;

“ Bădăranii” de C. Goldoni, regia – D. Lazăr Fulga;

“Viaţa e un miracol” regia – A. Găzdaru;

“Jack şi vrejul de fasole” regia – L. Budău;

“Vrăjitorul din Oz” regia – L. Budău.

asemnat regia spectacolelor de balet incluse în Examenul de competenţe profesionaledin fiecare an şcolar. (“Festivalul florilor”, “Seară de balet”, “Gala de balet”etc.)

  • a semnat regia şi coregrafia pentru “O suită de dansuri” organizat de Filarmonica “M.Jora” Bacău, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană.
  • a semnat coregrafia pentru lucrarile elevilor prezenţi in spectacolul “One man show” alcoregrafului  Rǎzvan Mazilu, din cadrul Festivalului de Teatru “Gala Star”, Bacǎu 2009.
  • a semnat coregrafia pentru lucrarea “Ave ” a compozitorului Liviu Dǎnceanu, premierǎce a avut loc în Festivalul de Muzicǎ Contemporanǎ, Bacǎu 2010, ediţia 24 la CentrulInternaţional de Cultură “G. Apostu” Bacău.

CRISTINA TODI, profesor-doctor si coregraf de prestigiu international este presedinta comisiei de jurizare a Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Published by:

CRISTINA TODI, profesor-doctor si  coregraf de prestigiu international este presedinta comisiei de jurizare a  Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Reprezentantă marcantă a coregrafiei românești în Europa și Asia, Cristina Todi a obținut titlul de doctor în artă cu distincția summa cum laude. Este profesor.dr. cu gradul I la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Lector univ. la Universitatea de Arte „George Enescu”  și prof. asociat la Palatul Copiilor din Iași. Director executiv pentru Republica Moldova și zona de nord-est a României în Federația Națională de Dans Clasic și Contemporan, inițiator și coorganizator al Festivalului Internațional al dansului și coregrafiei ”Arlechin” si a proiectului national de promovare a dansului si artei coregrafice  ”Romanian Dance Tour”.
A semnat regia și coregrafia spectacolelor: Bolero, Carnaval Venețian I-II-III, Gală de Balet, Casanova, De la clasic la modern, În pași de dans, Fie Dans, Periplu coregrafic, Ipostaze coregrafice etc., reprezentate cu succes în România, Italia și Japonia.

A creat coregrafia pentru spectacole de teatru: Hyeronimus, Prințesa Repede-Repede, Playing Shakespeare, Pedagogul Absolut, L-am visat pe Moș Crăciun etc.
De-a lungul bogatei sale activități cu o prezență constantă la evenimentele și competițiile artistice de impact, obține numeroase premii și distincții, pentru cele peste 500 de momente coregrafice realizate.
Activitatea publicistică este concretizată în cursuri universitare („Originile dansului în spațiul european – Terpsichore – ”), cărți („Vademecum coregrafic în dezvoltarea limbajului plastic teatral”, „Dezvoltarea plasticității corporale a actorului prin studiul coregrafic”, „Pedagogia coregrafică în spațiul teatral”) și articole publicate (conferințe, simpozioane, workshop-uri și comunicate).
Întreaga activitate de artist-balerin, regizor, coregraf și pedagog, prezența sa în diverse societăți artistice, jurii naționale și internaționale, îi confirmă prestigiul profesional.

ALINA LEONTE , profesor si coregraf de prestigiu international este vicepresedinta comisiei de jurizare a Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

Published by:

ALINA LEONTE , profesor si  coregraf de prestigiu international este vicepresedinta comisiei de jurizare a  Festivalului – Concurs de Interpretare si Creatie “Tinere Sperante”, 2019!

În cele ce urmează vă prezentăm câteva selecții din succesele adunate, din multele aplauze primite:

Alina Leonte , coregraf, absolventa a Universitatii de Teatru si Artele Spectacolului-Coregrafie, Bucuresti, este născută la Suceava într-o zi cu noroc  27.01.1987.

Experienta in domeniul dansului și coregrafiei a început la vârsta de 10 ani:

1997-1998-urmeaza cursurile de balet si dans modern ale Palatului Copiilor, Suceava

2004-2006-absolvent al Scolii Populare de Arte”Ion Irimescu „,Suceava, sectia Dans Popular

2007-Absolvent al cursului de instructor dans , Scoala Populara de Arte ,Suceava

2006-2010– dansator  in cadrul corpului de balet al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”,Suceava

2009-2010-absolvent al cursului de instructori de dans , Scoala Populara de Arta „Ion Irimescu „,Suceava

2009-2010, 2016– prezent- instructor dans Gradinita 1,2,3 Suceava, Gradinita Tisauti

2011– instructor clubul de dans sportiv Boom Dance

2010-prezent- Profesor de dans popular Scoala Populara de Arte „Ion Irimescu”

2010-2017– coregraf la Centrul pentru Conservarea si Promovarea CUlturii Traditionale ,Suceava

2012, 10.01-01.03– Dance Instructor ,Sidcup Leisure Center,Bexley ,London

2013– instructor dans modern si societate in diferite localitati din judetul Suceava

2013 – instructor dans Gradinita 1-2-3 Suceava

2012-prezent- Instructor dans Ansamblul Izvorasul ,Liteni

2015-2016– Instructor dans Sc Gen Nr 3, GPN Paltinoasa, GPP Gulliver, GPN Piticot , Scoala Gen Nr.11 , Suceava

2016 -am initiat cursurile gratuite de dans popular pentru copiii din judetul Suceava, la Centrul Cultural Bucovina

2016-colaborare cu Ansamblul Moștenitorii, Gura Humorului

-colaborare grupul de dansuri -Iacobeni.

2017– prezent- coregraf Scoala de dans ALMA DANCE , Suceava si Instructor de dans la Societatea Culturala Arlechin, Botosani

..la toate aceste cursuri , copiii s-au calificat la faze nationale ale concursurilor de dans , obtinand, de cele mai multe ori, premii de excelenta ,I sau II.

2016,2017– am organizat instruiri cu referentii coregrafi din judetul Suceava si imprejurimi.

In tot acest timp a urmat cursuri de coregrafie, arta scenica, machiaj, pedagogia dansului,scenografie, a organizat si a luat parte la seminarii internationale de dans:

2007-Seminar international de folclor Buzias, Timisoara , Festivalul Inimilor

2008– Seminar International de Folclor ,Suceava, grupuri din Suedia, Danemarca, Norvegia

2010-Seminar International de Folclor ,Suceava, grupuri Suedia, Austria, Belgia, Olanda, Norvegia

2010-Seminar International de Folclor, Copenhaga, Danemarca

De-a lungul timpului a facut parte din jurii ale Festivalurilor Nationale si Internationale de dans si coregrafie. Dintre acestea , amintim:

Festivalul International de dans ”Arlechin” ,Botosani.

Festivalul National <<Cant si joc Moldovenesc>>, Botosani.

Festivalul -Concurs <<Comori de suflet romanesc>>.

De asemenea, a avut colaborari cu posturi de televiziune si radio locale si nationale .

Pentru aceste activitati, si nu numai , a fost laureata a galei #Femei #de #Succes– performanta la superlativ, in anii 2015, 2016 si, tot in 2016 , a fost propusa spre nominalizare , la categoria Arte, a Galei #Oamenii #Timpului.

 

 

 

 

Tinere Sperante, 2019! Vezi comisia de jurizare a etapei regionale a concursurilor de dans si coregrafie!

Published by:

Comisia de jurizare a etapei regionale a concursurilor de dans si coregrafie organizate la Botosani (Romania), in cadrul  Festivalului Internațional ”Tinere Speranțe”, 2019, este compus din artiști și interpreți consacrați, coregrafi distinși, profesori de specialitate și reprezentanți ai organizatorilor din Republica Moldova și România. Activitatea juriului va fi coordonată de un Președinte desemnat de organizatori.

Componența Comisiei de Jurizare:

Presedinte comisie jurizare:

Cristina Todi, profesor.dr. cu gradul I la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Lector univ. la Universitatea de Arte „George Enescu”  și prof. asociat la Palatul Copiilor din Iași. Director executiv pentru Republica Moldova și zona de nord-est a României în Federația Națională de Dans Clasic și Contemporan, inițiator și coorganizator al Festivalului Internațional al dansului și coregrafiei ”Arlechin” si a proiectului national de promovare a dansului si artei coregrafice  ”Romanian Dance Tour”.

Vicepresedinte comisie jurizare:

Simona_Baicu, profesor coregrafie, responsabil catedră Coregrafie la Colegiul Naţional de Artă ”George Apostu” Bacău cu urmatoarele studii in domeniu dansului si coregrafiei: Masterat în Artele Spectacolului Muzical la Facultatea de Artǎ Scenicǎ Cluj- Napoca,Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, promoţia 2011;Facultatea de Artǎ Scenicǎ Cluj – Napoca, specializarea Artele Spectacolului Muzical -Pedagogie coregrafică; Liceul de Coregrafie Cluj – Napoca, promoţia 1980.

Alina Leonte, profesor coregrafie, responsabil catedra de dans a  Scolii Populare de Arte”Ion Irimescu ”, Suceava, coregraf , Alma Dance Studio Suceava;

Calin Hantiu, maestru-coregraf, Teatrul de Stat Constanta

Membri comisie jurizare:

Mihai Fediuc, coregraf, presedinte Asociatia Culturala ”Libertatea”, Botosani

Irina Slobodeaniuc, coregraf, absolventă a Academiei de Muzică, Teatru si Arte Plastice din Chișinău, Specialitatea Coregrafie cu Master în Arta Spectacolului.

Anca Raluca Nita, coregraf, administrator Dance Sport Academi, initiatoarea conceptului FETNO;

Victoria Bucun, coregraf, Republica Moldova, coregraf emisiunea ”Dansez pentru tine”

Simona Budai Ungureanu, coregraf, vicepresedinte Asociatia Judeteana de Dans Sportiv Botosani

Secretariat:

Cristina Sfecla, profesor, inspector educatie timpurie, Inspectoratul Scolar Judetean Botosani

Flavius Damean, presedinte, Asociatia Judeteana de Dans Sportiv Botosani

Adriana Avadani, profesor, director, Gradinita P.P. Nr. 21 ”Sotron”, Botosani

Geanina Chelaru, coregraf, Asociatia Judeteana de Dans Sportiv Botosani

Sistemul de jurizare

Membrii juriului internațional notează TOȚI concurenții.

Fiecare membru al juriului va acorda note de la 5 la 10 fiecarui concurent, conform fișei de jurizare unice.

Important!

La jurizare se va ține cont de:

  • Naturalețe, atitudine, expresivitate.
  • Intonație, claritate și calitate  timbrală, ambitus vocal, dicție, ritm și emisie vocală
  • Adaptare la ținuta prezentată, modul în care sunt folosite în prezentări accesoriile pentru a se remarca cel care le prezintă.
  • Modul în care se merge pe scenă, ținuta corpului,ținuta capului, privirea, emoția pe care o transmite publicului, utilizarea momentelor de oprire “în poză”.
  • Ținutaadecvată vîrstei. Piesa interpretată să corespundă vîrstei, atît ca text, cît și ca dificultate.
  • Interpretarea individuală pe care o oferă concurentul. Inventivitatea momentului prezentării, a prezenței scenice, ținuta aleasă pentru proba respectivă.
  • Concurenții care interpretează într-o limbă straină vor fi jurizați și la pronunție, dicție

DE reținut!

  • Coregrafiile trebuie adaptate abilităților și vârstei dansatorilor.
  • Negativele pot conţine voci (backing vocals), inclusiv grup vocal.
  • Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele accidente survenite în timpul competiției. Această responsabilitate cade în sarcina fiecărui concurent și a însoțitorilor acestuia.
  • Școala/clubul /candidatul poate fi descalificat/ă pentru comportamentul neadecvat al dansatorilor, însoțitorilor.
  • Este interzis a se folosi orice fel de materiale de recuzită care aduc deservicii altor participanți ca de exemplu: confetii, ulei, puf, pudră de talc etc. Accesoriile sunt premise dacă sunt așezate rapid înaintea coregrafiei și imediat luate după terminarea coregrafiei și părăsirea scenei. Orice efecte care folosesc foc sunt interzise.

Penalităţi:

  • Depăşirea timpului acordat – se permite o perioadă de graţie de pînă la 1 minut ( – 2 puncte).
  • Folosirea unui limbaj suburban, vulgar (-3puncte).
  • Promovarea unor deprinderi nocive, ca fumatul, alcoolismul, proastele maniere (-3 puncte).
  • Nerespectarea regulamentului atrage eliminarea trupei din concurs, iar organizatorii îşi rezervă dreptul de a nu accepta înscrierea trupei respective în cadrul ediţiilor următoare.

Recomandăm tuturor candidaţilor să cunoască criteriile de evaluare şi aspectele care pot fi penalizate!

Recomandări:

  • Reprezentanții participanților/ instructorii/antrenorii/părinții etc. sunt rugaţi să menţină controlul asupra formației/ansamblului/ copiilor minori
  • Orice întrebare se adresează direct reprezentanților organizatorilor Festivalului (identificați cu ecuson), care vor soluționa orice problemă, în conformitate cu regulile și Regulamentul Festivalului în cel mai scurt timp.
  • Este interzisă efectuarea de modificări de orice tip pe scenă fără aprobarea prealabilă primită de la organizatori.

Notele oferite la fiecare criteriu vor fi date cu 1 zecimală, la intervale de 0.1 puncte, respectiv: 10, 9,9, 9,8  etc.

La fiecare concurent, vor fi eliminate notele extreme (cea mai mică și cea mai mare). Restul notelor acordate de membrii juriului unui concurent se însumează și constituie punctajul total al concurentului în cadrul festivalului, funcție de care se va realiza clasamentul final pe categorii și pe grupe de vîrstă.

Concurentul cu cel mai mare rezultat pe fiecare grupă primește locul I, următorul locul II, III și mențiuni.

Concurentul cu rezultatul cel mai mare din toată secțiunea primește Trofeul Festivalului, indiferent de  categoria de vîrstă.

Locul I si Trofeul Festivalului NU se cumulează!

În cazul unor punctaje apropiate, organizatorul își rezervă dreptul de a dubla premiile.

În situația, puțin probabilă, de egalitate între concurenți ca și punctaj acordat de juriu, dacă va fi cazul, pentru departajare va fi interpretat un fragment de melodie live fără negativ.

Fișele de jurizare vor fi semnate atît de președintele juriului, cît și de fiecare jurat pentru fiecare categorie de vîrstă din concurs.

Deciziile juriilor de concurs vor fi irevocabile și nu vor putea fi contestate!