Category Archives: Interviuri

Şcoala de vară “Arlechin” în emisiunea “Vară pentru voi” la TVR Iaşi

Published by:

tvr iasi - clubul arlechinCopii şi tinerii de la Scoala de Vara “ARLECHIN” alături de membrii trupei de teatru “ARLECHIN” ( Ariana Negel, Iacob Stefan, Bianca Amariei, Giulia Irimia, Cezara Damean, Daria si Matei Dumitrachie, Ionut Popa )  au fost in data de 14 iulie 2015 invitati la emisiunea “Vara pentru voi” realizata de TVR Iasi. Laura Lucescu moderatoarea emisiunii alături de Diana Damean şi Flavius Alin Damean reprezentanţii Asociaţiei Culturale ARLECHIN Botoşani au discutat despre activităţle şi proiectele din acest an realizate în sprijinul copiilor şi tinerilor: Şcoala de Vară “ARLECHIN”, proiect susţinut de MTS prin DJDTS Botoşani; Festivalul Naţional “Tinere Speranţe”, realizat în cadrul proiectului “Instantanee Botoşănene” cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani şi Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Botoşani; Festivalul Naţional de Poezie şi Proza “Mihai Eminescu”, ediţia a IV-a, realizat în parteneriat cu Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani, Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română – Botoşani, Memorialul Ipoteşti, Botoşani Shopping Center şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani; Concursul Naţional de Muzică Folk – Seri melancolice eminesciene. De asemenea, au fost lansate invitaţii la activităţile cuprinse în proiectele ce se vor desfăşura până la sfărşitul anului: Tabăra Naţională de Film şi Fotografie “CINESTAR”, ediţia a II-a, realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani şi Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Botoşani; Festivalul Naţional de Muzică şi Dans Popular “CÂNT ŞI JOC MOLDOVENESC”, ediţia a IV-a, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani şi Asociaţiei Judeţene a Organizatorilor de Evenimente Botoşani; Festivalul Naţional de Dans Clasic şi Balet “ARLECHIN”, ediţia a VII-a, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani şi Asociatia Judeteana de Dans Sportiv Botosani ; Eveniment recomandat şi susţinut de Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare TINERE SPERANTE, ediţia XXI, 6-7 Iunie 2014

Published by:

tinere-sperante-arlechin-botosani shopping centerFestivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare TINERE SPERANTE, ediţia XXI, 6-7 Iunie 2014
Locul de desfăşurare:
6 iunie 2014, ora 14.00 – Sala de spectacol de la Casa Tineretului Botoşani
7 Iunie 2014, ora 12.00 – Botosani Shopping Center (zona de festivităţi)
Organizatori: Asociaţia Culturală ARLECHIN Botoşani – www.arlechinbtro.wordpress.com , Grădiniţa PP Nr. 21 “SOTRON” Botoşani
Parteneri: Botoşani Shopping Center, Asociaţia Judeţeană de Dans Sportiv Botoşani(AJDS – BT) http://www.botosanidans.wordpress.com/, Inspectoratul Scolar Judetean, Rapsozii Botoşanilor, Centrul Judetean de Voluntariat Botosani, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani
Proiect recomandat şi sustinut de Centrul de Impresariat si Organizare Evenimente — http://www.evenimentebotosani.ro/ / http://www.impresarieri.ro/
Coordonatori proiect: Elena Gheban, Flavius Alin damean, adriana Avădănii, Aurelia Ciura, Silvia daniliuc, Diana Damean
Detalii proiect :
telefon : 0741.510.849
e-mail : infodans@yahoo.com / arlechinbtro@yahoo.com
site web : http://www.botosanidans.wordpress.com/ / http://www.arlechinbtro.wordpress.com/

 

Pe o gură de rai….. Mănăstirea Zosin, un aşezământ religios purificator

Published by:

Mănăstirea Zosin.

Material realizat de Ostin Alina elevă la Colegiul National Mihai Eminescu Botosani, coordonator prof. Diana Damean 

„Am ajuns cerşetori ai Europei şi ai lumii întregi. Braţul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilinţă a ajuns neamul nostru creştinesc…. Babilonul, haosul pe care-l trăim noi astăzi nu sunt decât rezultatul tendinţei acesteia de schimbare esenţială a originii noastre,a tradiţiilor noastre,adică a ceea ce ne leagă acum.

  (Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă)

   Mănăstirea Zosin, situată nu departe de Botoşani, în comuna Băluşeni, este bine observabilă în raiul pădurilor ocrotitoare şi pare a fi printre puţinele locuri sfinte în care, pentru a putea păşi pe acest tărâm, trebuie să cobori în serpentine pe un drum nemodernizat şi imediat apare panorama mănăstirii. Ne apropiem, agale, ca spre un alt tărâm…Nu se aude decât sunetul desluşit şi puternic al clopotniţei care doreşte să îşi mărească audienţa, ecoul fiind auzit la mari depărtări. Străbat valea stingheră şi cu cât înaintez prin pădurea îmbrăcată în straturi imense de zăpadă, acordurile slujbei devin clare, creând starea sufletească pregătitoare. Aceasta să fie mănăstirea de care auzisem,unde mii de pelerini din toată ţara păşesc această poartă măiestuoasă pentru vindecare de boli, purificare sufletească şi credinţă în Dumnezeu…

   Aşezarea monahicească este modestă, fiind compusă din vechea biserică, biserica nouă şi o construcţie recentă ce adăposteşte stăreţia, chiliile călugărilor şi anexele trebuitoare bunei funcţionări a mănăstirii. Intrarea în incinta mănăstirii duce spre un mic heleşteu, într-o curte devălmăşită, în centru construcţia înaltă şi severă fiind croită la aşteptările sufletelor creştinilor.Imaginea clară pe care creştinii o surprind din înălţimea şoselei este pigmentată în alb, albul desemnând puritate, castitate, bunăvoinţă angelică, perfecţiune, asocierea cu Raiul şi calea către acesta.

Ritualul rugăciunilor şi a slujbelor din incinta mănăstirii este unul încărcat de o solemnitate gravă. Prezenţa creştinilor la slujbele organizate cu seriozitate poate fi asociată cu o integrare în trupul lui Iisus Hristos. Majoritatea creştinilor care păşesc pragul acestui lăcaş sfânt trăiesc cu speranţa că vor primi daruri de la Dumnezeu, reuşite şi  succese, dar noi, creştinii participăm la slujbele închinate lui Dumnezeu pentru a arăta că suntem fiii lui

Începuturile mănăstirii

Mănăstirea Zosin a fost ridicată în anul 1740, la început o biserică mică.

Istoria acestei ctitorii boiereşti este veche si zbuciumată. Fiind puţin dezvoltată, de la ea ne-au rămas puţine documente pe baza cărora să-i scriem trecutul. De la început, trebuie să afirmăm că nu putem elucida de unde provine denumirea ei, în legătură cu care se pune o întrebare legitimă: dacă a fost ctitorită de un Başotă, de ce a rămas cu numele de Zosin? De altfel, a avut patru familii de boieri protectori: Başotă, Cristescu, Zosin şi Sofian.

 Forma mănăstirii este simplă, dreptunghiulară. Deasupra uşii de intrare în vechea biserică se găseşte şi astăzi o modestă pisanie săpată în lemn cu litere chirilice, cu următorul cuprins: „Această Sf. Biserică este făcută de D-lui Şatrariu Tudorachi Başută, care se cinsteşte cu Hramul Adormirea prea Sfintei Născătoare de D-zeu, în zilele măriei sale Constantin Moruz, Voievod în anul 1779.

                                Mănăstirea Zosin - Turism Botoşani - Pisania   

Pisania de deasupra uşii bisericii de lemn

     Starea ei actuală duce la concluzia că nu a fost niciodată refăcută din temelii, ci doar reparată. Geamurile simple, mici, dreptunghiulare, câte 2 pentru fiecare latură, amintesc de cele de la casele ţărăneşti din zonă. Zugrăveala este şi ea într-o stare foarte proastă, iar faptul că inscripţiile sunt cu litere latine denotă că ea datează de după anul 1864. Trebuie remarcat aspectul că această pictură este aplicată pe lutul cu care s-au imbrăcat pereţii de lemn ai bisericii. Catapeteasma este simplă, din lemn, iar icoanele de pe ea par ar fi cele din timpul ctitoririi, deoarece sunt aproape şterse şi atacate masiv de carii. Ele au inscripţii chirilice. Pe acoperiş se găseşte un mic turn octogonal care corespunde cu interiorul.

Este de ajuns să privim imaginea mănăstirii pentru a fi transpuşi imediat într-o altă lume a frumosului,a puritaţii,a liniştii,a smereniei. O lume curată, nepatată de atingerea sumbră a cotidianului, puţin cunoscută de noi in profunzimea ei. Creştinii paşesc pe aceste meleaguri pentru purificarea sufletului, în această mănăstire binecuvântată cu credinţa şi har…

Manastirea Zosin….

Reportaj recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

“ArtShow” un nou proiect de succes al Centrului de Impresariat şi Organizare Evenimente

Published by:

Asociatia Organizatorilor de Evenimente - Seri-melancolice-eminescieneCentrul de Impresariat şi Organizare Evenimente (CIO) – www.impresarieri.ro în colaborare cu Asociaţiile Judetene a Organizatorilor de Evenimente, lansează în premieră în România – Proiectul CulturalArtShow”, acesta se va desfasura în toate judeţele ţării alături de partenerii locali de proiect, pe parcursul anului 2014  proiectul va fi dezvoltat împreună cu colegii mei din ţară şi are ca principal scop crearea unei baze de date şi a unei platforme Web, care să reunească agentiile de impresariat, organizatorii de spectacole, firmele de organizare evenimente şi căt mai mulţi tineri talentati, actori, formatii / grupuri de dans profesioniste / amatori, trupe de teatru, artisti şi interpreti liber profesionisti din diferite domenii culturale, artistice şi medii ale showbizz-ului din România” a declarat Flavius Alin Damean, în calitate de presedinte al Asociatiei Organizatorilor de Evenimente.

Dacă eşti talentat şi nu ai avut pănă în prezent şansa să intri în lumea Showbiz-ului, acum ai posibilitatea să te alături artistilor şi interpretilor liber profesionisti din marea familie ArtShow, astfel vei avea posibilitatea să participi la numeroase:

– Evenimente culturale, sportive şi de divertisment

– Concerte cu artişti consacraţi în lumea showbizz-ului

– Spectacole organizate de instituţii, asociatii culturale şi cluburi sportive , centre culturale, case de cultură, fundatii judetene pentru tineret, centre universitare etc.

– Party Show / Petreceri private (onomastici, botezuri, aniversări etc.)

– Corporate Party / Evenimente corporate

– Vernisaje, expozitii, lansari de carte,

– Campanii de promovare

– Inaugurari de sedii / firme

– Show-uri în cluburi

– Zile aniversare ale localitatilor

– Concerte ale institutiilor publice

– Festivaluri pentru copii, elevi si tineri

– Campanii umanitare şi de voluntariat

– Baluri de absolvire a gradinitelor, scolilor, liceelor, universităţilor etc

– Concursuri / Evenimente / Proiecte judetene, nationale si internationale

– alte tipuri de evenimente etc.

Nu mai aştepta … poti să te alături celorlalţi  Cantareti / Solisti / Trupe de dans profesioniste / Trupe de dans amatori / DJ & MC / Animatori / Stripperi /  Formatii vocal-instrumentale / Fotomodele / Manechine / Fotografi / Actori / Artisti stand-up comedy / Comedianti / Prezentatori / Iluzionisti / Magicieni / Artisti de circ / Artisti & Interpreti liber profesionisti din toate genurile artistice (muzica populara, muzica de petrecere, etno, rock, dance, folk, pop, muzica usoara, covers, house, electro, trance, latino, blues, cabaret sau jazz) care colaborează cu Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimentewww.impresarieri.ro

Notă: Pentru a vă înscrie la casting- urile care vor avea loc în localitatea dumneavoastră, trebuie să trimiteti CV-urile / materialele filmate cu programele şi momentele artistice pregătite pentru vizionare la ambele adrese de email & gmail:  impresarieri.romania@gmail.com  / info.evenimente@yahoo.com

Coordonatori proiect: Flavius Alin Damean / Radu Neagu 

Pentru detalii proiect:

Tel / fax: 0231.511117

Tel mobil: 0741510849

Email:      impresarieri.romania@gmail.com

Site web:  www.impresarieri.ro

O poveste de succes cu profesorul Nicolai Buzduga: „Fiecare an a însemnat un pas înainte”

Published by:

 Nicolai Buzduga - Revista Ganduri - Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Romana BotosaniInterviu cu un profesor

Nicolai Buzduga: „Fiecare an  a însemnat un pas înainte”

-Material realizat pentru Revista Gânduri, de Anca Ailenei, Bianca Agarafinei, Ioana Horodinschi si Ecaterina Tomoiaga eleve ale Colegiului National “Mihai Eminescu” Botosani, profesor coordonator Diana Damean.

1. De câţi ani profesaţi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”?

Din 1990, de 21 de ani.

2. Cum s-a modificat viaţa şcolii de când aţi venit prima oară în şcoala noastră?Când a cunoscut ea apogeul?Estimaţi vreun declin? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele?

S-a modificat înspre bine. Dacă la început liceul a fost situat pe locul II, după liceul A.T. Laurian ,între timp am ajuns pe locul I, având şi un loc destul de bun în clasamentul naţional. Acest lucru se datorează în primul rând rezultatelor elevilor, deoarece o şcoală merge bine dacă materia primă este bună. Noi beneficiem de materie primă bună şi din cauza tradiţiei liceului care atrage copiii de la cele mai bune şcoli din judeţ, copii care aduc liceului nostru rezultate deosebite atât la olimpiadele şcolare, cât şi în cazul burselor oferite de facultăţile din străinătate. O condiţie esenţială este, precum în cazul unui sport, să fie bun şi antrenorul, ori profesorii liceului nostru sunt foarte buni.

  În cazul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, fiecare an a însemnat un pas înainte, iar calitatea actului didactic şi dorinţa de afirmare a elevilor reprezintă o combinaţie perfectă.

3. Ce responsabilităţi îi revin celui aflat la cârma şcolii?

Cel aflat la cârma şcolii trebuie să ştie să rezolve problemele care apar într-o unitate formată din 1200 de oameni, să fie un bun profesor, şi un bun colaborator cu colegii săi.Trebuie să ştie să caute resurse pentru modernizarea şcolii, cât şi pentru organizarea unor activităţi de destindere sau de competiţie care să cimenteze legătura dintre elevi, dar şi dintre elevi şi profesori. În ceea ce ne priveşte, conducerea şcolii se implică în modernizarea sălii de sport, a internatului şi a cantinei, sperând la un calificativ cât mai mare din acest punct de vedere.

4. Dacă liceul nostru ar avea o carte de oaspeţi, ce aţi nota acolo?

Mi-aş dori ca elevii să nu se schimbe în rău, deoarece fiecare generaţie are câte ceva particular şi, de asemenea, ca relaţia profesor-elev să rămână la fel de benefică actului didactic.

5. Ce v-a determinat să alegeţi acest traseu profesional?

M-a determinat faptul că mi-a plăcut matematica şi că am avut rezultate bune la acest obiect. Am considerat că este bine să mă îndrept spre învăţământ şi datorită dirigintei mele, profesoară de matematică care mi-a creat această pasiune pentru matematică, fiind destul de severă.

6.Dacă nu aţi fi ales sa profesaţi ca şi cadru didactic, în ce domeniu v-ar fi plăcut să lucraţi?

  Matematica se împacă bine cu ingineria şi m-aş fi axat pe informatică. Am avut această opţiune în cadrul facultăţii, dar am decis să aleg matematica. A fost o decizie bună deoarece majoritatea colegilor mei de facultate care au ales informatica şi-au pierdut locurile de muncă după revoluţie.

7. Aţi simţit vreodată că profesia dumneavoastră este una dificilă?Când?

Când am optat pentru această profesie ştiam că este una dificilă. Este o mare răspundere să formezi caractere ,iar dacă nu eşti responsabil şi nu reprezinţi un model pentru elevii tăi, ai parte de eşecuri din partea lor care se răsfrâng şi asupra ta. Dacă eşti responsabil şi eşti mereu în pas cu noutăţile ai succes garantat în această meserie.

8. Ne puteţi împărtăşi un moment memorabil din experienţa dumneavoastră de profesor?

  Pentru faptul că munca noastră se îmbină întotdeauna cu rezultatele, atunci când obţii un rezultat deosebit poţi spune că este un moment memorabil, iar acest lucru s-a întîmplat de câte ori am avut copii la olimpiada naţională.

   În 2008, un elev de-al meu, Goreac Dan ,a luat locul I la etapa naţională a olimpiadei. El şi-a continuat cariera în domeniul matematici , ca profesor universitar în Franţa.

  Alt moment memorabil a fost publicarea cărţilor la care sunt coautor: „Ghid pentru BAC”,”Probleme de matematică”, dar şi autor: „Probleme cu probleme”, în colaborare cu Goreac Dan.

9. Ca orice profesie, şi profesia aceasta are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Ne puteţi da un exemplu elocvent din fiecare categorie?

Avantajul este că faci ceea ce îţi place şi că lucrezi cu tineri, ceea ce îţi creează un tonus pozitiv în viaţă. Un dezavantaj ar fi câştigul material deoarece plata nu este la nivelul muncii. Din acest motiv, elevii talentaţi  nu mai sunt atraşi de o carieră în învăţământ. Un alt dezavantaj este şi stresul acestei activităţi didactice, nefiind uşor să lucrezi cu un număr atât de mare de elevi.

10. După ce principiu vă ghidaţi în ceea ce priveşte relaţia cu elevii dumneavoastră? Simţiţi adeseori aprecierea acestora?

Principiul după care mă ghidez în relaţia cu elevii este respectul reciproc. Caut mereu să nu îmi discriminez elevii, să-i notez corespunzător şi să fie mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în şcolă, pentru că ţin la ei. Nu am avut niciodată dezacorduri sau nemulţumiri din partea elevilor, iar dacă au avut neclarităţi le-am răspuns cu drag şi sper să fie mulţumiţi de ceea ce au învăţat pe parcursul anilor de studiu.

Nicolai Buzduga, Nicolae Bradatanu

11. Cum descrieţi dumneavoastră un „elev model”?

„Elevul model” pentru mine este elevul format foarte bine din punct de vedere moral, nu numai ştiinţific, elevul altruist care îşi iubeşte colegii de clasă şi elevul care este mulţumit de ceea ce se întâmplă în unitatea de învăţământ.

12. Ce sfaturi din experienţa dumneavoastră de viaţă le-aţi oferi elevilor?

    Să nu piardă timpul, să ştie să îl manevreze întâi spre a se forma ca oameni şi mai apoi pentru alte activităţi, pentru distracţie. Fiecare clipă este importantă în viaţă, fiecare răsărit de soare trebuie să vină cu o realizare. Un alt sfat este să fie buni cu cei din jur pentru că, aşa cum se zice: ”Trebuie să dăruieşti ca să primeşti”.

13. Cum aţi ierarhiza „şcoala vieţii” şi învăţământul propriu-zis? Ce argumente vă uşurează decizia? 

Şcoala vieţii este cuprinsă în primul rând în sintagma „cei 7 ani de acasă” şi reprezintă un punct important de plecare în viaţă a individului. Această parte în care părinţii te formează pe plan moral se continuă şi se completează cu etapa de specializare, de acumulare a unor cunoştinţe reprezentată de învăţământul propriu-zis.

14. Cum vă caracterizaţi ca persoană? Ce calitate a dumneavoastră o consideraţi un atu în această meserie?

Sunt un om căruia îi place să muncească şi care este mulţumit dacă poate să facă bine celor din jur, calităţi care se răsfrâng şi asupra carierei de profesor. Acestea sunt trăsături care fac parte din caracterul meu, caracter de bucovinean, dar şi de român. Românii sunt foarte primitori, reuşind să impresioneze orice străin ,în special prin căldura lor sufletească.

15. Cum s-a desfăşurat pentru dumneavoastră perioada liceului?Vă amintiţi o peripeţie din această perioadă?  

Au fost 4 ani de muncă ,de studiu. Am avut parte de mai puţină distracţie, faţă de tinerii de astăzi, şi de mai multă lectură. De asemenea, am avut noroc de nişte profesori de calitate şi am participat la olimpiada de matematică. Mi-a plăcut foarte mult să joc handbal şi şah, dar şi să-mi ajut părinţii în timpul vacanţei în desfăşurarea activităţilor „utile casei”.

  Ca „peripeţie” mai deosebită, ţin minte că într-o iarnă făceam cursuri de ski în ora de sport şi era să mă accidentez pentru că am mers cu profesorul pe o pantă foarte abruptă. Aşa cum fiecare om are în viaţă mai multe cumpene, consider că întâmplarea aceasta a fost o cumpănă a vieţii mele.

16. Dacă ar fi să alegeţi un moment al vieţii dumneavoastră pe care să-l retrăiţi la nesfârşit, care ar fi acesta?

  Momentele de bucurie din viaţa mea au fost terminarea cu bine a facultăţii, căsătoria, naşterea celor doi băieţi şi ocazia de a preda la acest liceu.

Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

O poveste de succes cu profesorul Nicolae Brădăţan: M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”

Published by:

Nicolae Bradatan - Revista Ganduri - Asociatia Profesorilor de Limba si Literatura Romana - BotosaniInterviu cu un profesor: Nicolae Brădăţan:  M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”.

 Material realizat pentru Revista Gânduri, de Anca Ailenei, Bianca Agarafinei, Ioana Horodinschi si Ecaterina Tomoiaga eleve ale Colegiului National “Mihai Eminescu” Botosani, profesor coordonator Diana Damean.

N. Brădăţan: Vorba lui Stratan,”M-am născut de ziua mea” cu legitimaţia numărul 12.03.1943, de profesie „Nou- născut”,chiar în satul meu natal (iertaţi-mi gluma).Localitatea se numeşte Capu Câmpului, plasa Ilişeşti, judeţul Câmpulung Moldovenesc(am respectat denumirile împărţirii administrative şi teritoriale din acea vreme). Localitatea se află pe malul drept al râului Moldova ,mai jos de oraşul Gura Humorului ,de unde începe de fapt Podişul Moldovei şi Sucevei (aşa am învăţat la liceul din acest oraş).

  Căsătorit ,soţia profesoară pensionară specialitatea română-franceză,o fată licenţiată în pedagogie şi un băiat în management.

Reporter: Câţi ani ai predat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”?

N. Brădăţan: O mică precizare: Am revenit la catedră după o întrerupere de 19 ani ,timp în care am funcţionat ca inspector şcolar;tot 19 ani am funcţionat ca profesor la acest Colegiu de prestigiu care anul viitor sărbătoreşte 125 de ani de la înfiinţare.

 

Cum aţi început cariera didactică şi cum aţi ales educaţia fizică?

 

N. Brădăţan: Simplu! M-am urcat în tren şi mi-am căutat o facultate. Pe atunci nu existau atâtea mijloace de informare. Eram pregătit să dau la biologie ,dar întrucât la educaţie fizică şi sport se dădeau cu anticipaţie probele eliminatorii pe care le-am luat cu brio, am rămas pentru o viaţă pe aceste baricade şi nu voi regreta niciodată.

 Nicolae Brădăţan

Despre copilăria dumneavoastră ce ne puteţi spune? Cum a fost în comparaţie cu una trăită în zilele noastre?

 

N. Brădăţan: Mult diferită faţă de cea a unui copil de astăzi. Era imediat după război,după o secetă cumplită,cu toate urmările ei,dar copilăria rămâne copilărie indiferent de greutăţi. Mulţumesc părinţilor,de profesie oameni „de treabă”,,iar educaţia pe care am primit-o am pus-o în patru rânduri:

                           „Părinţii îmi spuneau odată,

                             Pe vremea când eram minor:

                             Respectă coada de lopată

                             Dar nu şi coada de topor”

  M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”.

 

Ce satisfacţii aţi avut ca profesor al Colegiului „Mihai Eminescu”?

 

N. Brădăţan: Satisfacţii mari!Un colectiv minunat ca ţinută şi prestigiu ,iar elevii sunt dornici de performanţă. Cu echipele de volei am reprezentat de nouă ori judeţul la finalele pe ţară din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar(de două ori cu echipele de băieţi şi de şapte ori cu cele de fete) .Rezultate:Niciodată ultimul loc! Cele mai mari?Cu echipele de fete:Campioană naţională 2005 ,trei medalii de bronz ,două locuri IV. Premii individuale la aceste finale:Oniciuc Iulia-„Cea mai tehnică jucătoare”,Iulia Parpalea:”Cea mai bună ridicătoare”,Cristina Roman:”Cea mai bună trăgătoare”,ş.a.

 

Prin ce se deosebeşte un profesor de educaţie fizică de cei de la alte discipline?

N. Brădăţan: Între profesori nu ar trebui să fie diferenţieri fiindcă fiecare disciplină are un rol bine definit în educaţie şi numai un efort conjugat al tuturor disciplinelor poate forma un om multilateral,cu disponibilităţi în cât mai multe domenii de activitate.

 

Care este cea mai amuzantă întâmplare din cariera dumneavoastră?

 

N. Brădăţan: Proaspăt „lăsat la vatră din armată” unde cam pierdusem legătura cu „civilia”,m-am prezentat la liceul la care am fost repartizat,bineînţeles cu mari emoţii. M-a întâmpinat o persoană de genul feminin. Am încercat să-i sărut mâna conform manierelor,dar şi-a retras-o spunând că, de fapt,este eleva de serviciu.

 

Descrieţi profilul profesorului viitorului.

 

N. Brădăţan:  Simplu! Ceea ce am fost noi şi ceva mai mult.

 

Un gând pentru revista noastră?

N. Brădăţan: Gând la gând cu bucurie:

               „Eu revistei voastră „Gânduri”,

                Ce apare în Botoşani

               Îi urez în  patru rânduri:

               Calitate şi „La mulţi ani!”

Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

O poveste de succes cu Prof. Mariana Căjvăneanu – “Decât să dramatizăm excesiv, mai bine să aruncăm o sămânţă de umor.”

Published by:

Mariana CajvaneanuProf. Mariana Căjvăneanu – “Decât să dramatizăm excesiv, mai bine să aruncăm o sămânţă de umor.” – interviu realizat de Florentina Azoicăi, coordonator revista Gânduri – prof. Diana Damean

Doamna profesoară Căjvăneanu Mariana s-a născut la data de 8 august 1949  în Botoşani. A urmat cursurile Liceului teoretic „Mihai Eminescu” şi ale facultăţii de filologie, secţia franceză – română din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Deşi vă mai vedem din când în când  în liceu şi unele clase mai au încă norocul să vă aibă ca profesor, dumneavoastră aţi atins pragul despărţirii de această meserie. Ne puteţi spune cum v-aţi simţit în acest moment şi cum l-aţi depăşit?

M-am simţit marcată, marcată puternic, pentru că noi, profesorii rămânem veşnic ai elevilor. În ziua în care am ieşit la pensie m-am simţit traumatizată. Fizic mă durea inima; pentru că ştiam că dimineaţa nu voi mai merge la şcoală, ştiam că atunci când miroase a toamnă în septembrie nu voi mai vedea elevii. Pentru mine meseria de profesor a fost o motivaţie foarte, foarte importantă. N-a fost un lucru de “funcţionăreală”. Am mers la şcoală pentru că a însemnat ceva şi pentru că profesorii mei au fost extraordinari şi am rămas cu multe de la ei. Din acest motiv am simţit obligaţia să las şi eu ceva – ceva care nu va muri niciodată, pentru că rămâne în sufletul elevilor mei. Din fericire am mai fost solicitată la şcoala şi ruperea se face treptat.

De ce credeţi că tinerii evită în prezent meseria de profesor?

În primul rând din motive materiale. Pentru că sunt atât de materialişti unii tineri în ziua de azi, încât nu le surâde să stea cu părinţii şi după ce încep să lucreze. În al doilea rând, cred că elevii s-au schimbat. Elevii nu le mai propun profesorilor un material uman frumos de modelat, aici fiind de vină societatea. Şi mai poate fi din cauză că în liceu sau în şcoala generală au avut profesori pe care i-au urât şi nu vor să-i urmeze.

Ce dezavantaje aţi înţeles, în timp, că are profesia de dascăl?

Categoric, există şi dezavantaje. Eu sunt o persoană extrem de responsabilă în legătură cu copiii. Am avut întotdeauna o frică nesfârşită care dăinuia undeva, discret dar sigur, să nu se întâmple ceva cu copiii, să nu se accidenteze, pentru că am trecut şi prin perioada în care se făcea practică agricolă – şi nici nu vreau să-mi amintesc de acele timpuri – şi o singura mişcare greşită nesupravegheată a unui copil poate face ravagii în viaţa lui. Apoi m-am temut să greşesc şi să nu neîndreptăţesc un elev. De multe ori m-am condamnat că am fost un suflet slab, dar de fiecare dată când am putut repara ceva, am reparat.

  • Cum este un elev care-l ajută pe dascăl să se descopere?
  • Este în primul rând inteligent, este în al doilea rând cu bun simţ, pentru că numai un asemenea elev îi poate arăta ceea ce îi lipseşte.
  • Preferaţi elevii de acum sau pe cei de acum 20 de ani?
  • Pentru mine nu există elevi de acum 20 de ani sau de acum 10 ani. Elevii mei sunt elevii mei. Şi dacă aş mai sta încă 10 ani, elevii mei tot ai mei vor fi. Chiar micile lor erori, micile lor defecte au avut farmecul lor. Pentru că nu sunt provocate de interese. Ei păstrează acea inocenţă pe care am găsit-o întotdeauna şi pentru care i-am iubit întotdeauna. Cred că ei sunt eterni elevi şi eu eternă profesoară.
  • Care sunt cele mai utile valori pe care omul trebuie să le dobândească de-a lungul vieţii?
  • Ca valoare în primul rând – cultura. Să înveţe şi să stăpânească legile morale, care sunt cele mai importante, şi lucrurile etern valabile care nu se schimbă niciodată. Omul trebuie să înveţe bunătatea, generozitatea, loialitatea şi să aibă o statură corectă. Să nu se plece, indiferent de vremuri şi să nu facă nimic niciodată pentru valori trecătoare, făcând rabat din cele morale, pentru că cea mai mare valoare e să te poţi păstra integru până la capăt. Să te poţi uita în ochii cuiva fără să pleci ochii. Bineînţeles că asta nu presupune perfecţiune. Suntem oameni şi greşim deseori. Însă dacă avem câteva repere morale, clare, şi eu sper că nu s-au pierdut aceste repere morale ale omului, pe ele se sprijină caracterele noastre, pentru că suntem frumoşi şi inteligenţi. Numai că nu toţi.
  • În general se spune că persoanele trecute prin viaţă sunt mereu serioase şi meditative, însă dumneavoastră v-aţi arătat mereu o latura veselă, optimistă. Ne puteţi dezvălui secretul?
  • Întotdeauna am spus aşa: peste 50 de ani oricum n-o să mai ştie nimeni ce s-a întâmplat. Aşa că decât să dramatizăm excesiv, mai bine să aruncăm o sămânţă de umor. N-a fost uşor. De multe ori mari drame se ascund sub un râs. Şi nu întotdeauna oamenii extrem de veseli chiar mor de fericire. Dimpotrivă, poate e o mască, ca la teatru: una râde, una plânge.
  • Puteţi face o comparaţie între viaţa tinerilor de astăzi şi cea din tinereţea dumneavoastră? Am fi curioşi să ştim cum erau atunci problemele legate de părinţi, întâlniri şi ieşiri la bal.
  • Pe vremea noastră era o stricteţe foarte mare a comportamentului extraşcolar. La şcoală uniformă extrem de decentă –  nu se vedea decât vârful nasului; dacă n-aveai pămblicuţa pusă era jale. Dar nu am luat-o niciodată ca pe o povară neapărat, pentru că această stricteţe impunea o decenţă, care din nefericire în prezent lipseşte. Pentru că noi veneam atunci la şcoală să învăţăm şi să avem ceva, nu să admirăm busturi goale  – scuzaţi-mi expresia. Întotdeauna adolescenţii au problemele lor. Nu au început şi nu se vor termina cu voi. Dar sunt la alţi parametri. Atunci se punea problema aşa: dacă vei învăţa şi vei avea note mari şi foarte bune, poate că de ziua ta vor putea veni două – trei fete, în timp ce acum dacă ai luat 7 şi nu rămâi corigent, îţi cumpăr un Mercedes. Era atunci frumos însă că exista o sensibilitate deosebită. Tinerii se îndrăgosteau şi romantismul acelei iubiri nu ar mai putea fi. Poate mai sunt câţiva tineri romantici. Dar atunci era bine definit termenul de “a face curte”; relaţiile urmăreau un anumit curs şi iubirea adevărată exista într-adevăr. Acum această “sclipeală” deteriorează, zic eu, relaţiile. Nu ştiu. Eu nu mai ştiu acum. Noi aveam o singură dată pe an bal la şcoală şi erau organizate ceaiuri la care ne întâlneam şi jucam diverse jocuri absolut nevinovate, iar discoteca nu exista, ca şi lipsitul de acasă. De altfel nici mijloace de comunicare nu existau. Copilul, băiat chiar, trebuia să vină la ora 9 acasă.
  • Aţi putea să ne oferiţi nişte sfaturi sau metode clasice de cucerire a unei fete sau a unui băiat?
  • Un băiat şi o fată trebuie să fie în primul rând curaţi sufleteşte şi trupeşte, adică să fie curaţi la suflet şi asta să se vadă şi în felul cum apar ei. Pentru că niciodată un lucru de firmă mare nu va înlocui o valoare morală sau niciodată nişte rimeluri negre nu vor acoperi o privire sinceră şi inteligentă. Cred în continuare că orice fată inteligentă trebuie să aibă mai multe atuuri în faţa unui băiat, decât una extrem de la modă şi care de fapt nici nu mai arată anii pe care îi are. Mă uit cu groază şi le spun fetelor că multe se îmbătrânesc cu bună ştiinţă. Ceea ce aş recomanda fetelor e să se respecte şi să ţină ca ele să fie respectate şi ele să respecte băieţii. Daca există respect reciproc, relaţia se va aşeza într-un mod frumos. Daca există agresivitate, prostie, promiscuitate, indecenţă, ele nu vor duce decât la distrugerea acestei relaţii. Însă sunt convinsă că mai există relaţii frumoase.
  • Ce fel de comportament aveaţi în copilărie? Eraţi un copil ascultător sau mereu pus pe şotii?
  • Cred că le îmbinam într-un mod foarte inteligent pe amândouă. Aveam simţul umorului şi făceam tot felul de şotii, dar nu îmi permiteam multe pentru că părinţii noştri erau măsuraţi cu noi. Eu fiind cea mai mică, îmi mai permiteam din când în când giumbuşlucuri, dar cu mare măsură.
  • Am avut parte de multe povestiri despre regretatul dumneavoastră motan „Pâta” şi ştim că v-a fost un bun prieten de viaţă. Puteţi împărtăşi o năzdrăvănie de-a sa cu cititorii noştri?
  • Da, se spune că animalele de companie atrag, la persoanele extreme de energice, surplusul de energie şi împrăştie energie pozitivă. Şi în micile “reprize de publicitate” de la oră ştiam că poveştile despre animale o să vă “îmblânzească” mai mult pentru limba franceză. Motanul meu era iubit foarte tare şi devenise un membru al familiei, iar fetele mele şi acum sunt nostalgice şi mă întreabă <<– Mamă , cum s-a prăpădit motanul nostru? >>. El a fost jucăria lor, distracţia lor timp de 16 ani. A fost un membru de familie cu drepturi depline. O întâmplare mai ciudată, hazlie ca să zic aşa, s-a petrecut în Ajunul Crăciunului. Pâta era colorat foarte frumos, avea o blăniţă cenuşie cu părul lung şi avea culoarea covorului. El dormea colăcit pe covor, iar părintele venise în Ajun cu busuioc sfinţit prin casă, şi când a calcat pe covor, nu a fost atent şi a călcat pe coada motanului. Speriat, a strigat deodată: “Ptiu, drace! – Doamne, iartă-mă!”. Avem multe, multe amintiri. Important e că atunci când a ştiut că se prăpădeşte, n-a vrut să moară în braţele mele. S-a dus şi s-a aşezat într-un fotoliu şi a răposat uşor că un bătrân ce era.
  • De-a lungul timpului vrem să încheiem anumite etape cum sunt şcoala, liceul, facultatea, sperând că următoarea va fi mai uşoară. Acum că vă puteţi petrece timpul la libera alegere, aţi dori să reluaţi acest drum?
  • Cu sinceritate, nu; pentru că nu m-aş mai regăsi în ceea ce văd. Adolescenţa mea nu încape acum, nici tinereţea mea, pentru că noi tinerii ne adunam şi ascultam muzica de calitate şi întâlnirile noastre erau spiritualizate – nu că nu ne permiteam un pahar de vin sau de ţuică. Dar se schimbau idei, se schimbau opinii, ori acum aceste relaţii sunt contrafăcute de ponderea uimitor de materială pe care cineva o dă prieteniei şi poziţiei sociale. Şi nu cred că aş vrea să reiau acest drum. Dar asta nu înseamnă că eu anatemizez pe toata lumea. Eu vorbesc de majoritate. Există excepţii fericite, am colegi în şcoală minunaţi, cu caractere minunate, pentru care am tot respectul, persoane inteligente, culte, pentru care nu s-au schimbat aceste lucruri la care au ţinut. Din fericire există în continuare. Şi există foarte mulţi elevi la noi la liceu în care mă recunosc – nu chiar foarte mulţi , dar exista elevi în care mă regăsesc. Deci valorile nu se pierd, nu se poate, trebuie să se aşeze la loc. Aş vrea doar să mai fiu copil, să simt iubirea mamei. Îmi lipseşte mama, chiar şi acum când sunt în vârstă. Şi întotdeauna le spun copiilor: Aveţi grijă, iubiţi-vă mamele şi spuneţi-le-o!
  • Material realizat pentru Revista Gânduri de Florentina Azoicăi elevă la Colegiul National “Mihai Eminescu” Botosani, coordonator prof. Diana Damean
Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

Remember: Mihail – Viorel Vasilică

Published by:

Mihai Vasilica 2008Un an în sufletele noastre:  Mihail – Viorel  Vasilică

Material realizat în aprilie 2009, pentru Revista Gânduri, de Maria Mirabela Iancu, Simona Buiciuc, eleve ale Colegiului National “Mihai Eminescu” Botosani, profesor coordonator Diana Damean.

                Pe 12 aprilie, se împlineşte 1 an de când Mihail Vasilică, fostul director al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” a trecut în nefiinţă, cu toate ca va rămâne în sufletele şi amintirile noastre pentru totdeauna. Cei mai apropiaţi îi resimt absenţa şi ne-au împărtăşit gânduri care să-l readucă pentru câteva momente în memoria noastră pe domnul director. A văzut lumina zilei pe 4 noiembrie 1955, într-o familie de intelectuali, unde a primit o instrucţie şi o educaţie aleasă. După studiile primare a urmat gimnaziul în cadrul Liceului Mihai Eminescu, pe vremea când se afla in localul actualei Scoli 11. A urmat cursurile liceale in aceeasi unitate de invatamant, iar apoi a urmat Facultatea de Fizică din Iaşi,. A terminat cu 10, fiind şef de promoţie. Pentru a fi mai aproape de familie a ales să se întoarcă la Botoşani  renunţând la postul în cercetare care i-ar fi oferit o poziţie socială importantă, fiind astfel satisfăcut şi pe plan financiar. Revenit, aşadar, după finalizarea studiilor, devine profesor de fizică la Liceul de Construcţii, iar din 1982, la unitatea de învăţământ pe care o absolvise. În 1990, la doar 34 de ani  devine ”cel mai tânăr director de la vremea respectivă.”(Stoiciuc Mihaela), slujind-o până la ultima bătaie a inimii.

„El nu a avut 2 copii, a avut mii”, spune fiica sa, Mihaela Stoiciuc.

I-a fost greu să împartă viaţa de familie cu cariera dar a reuşit foarte bine. A făcut un efort mare, stând la şcoală de dimineaţa până seara. Ştiam ca îl vom găsi la birou, la liceu şi ne obişnuiserăm cu acest lucru. Îi păsa foarte mult nu de liceu, ci de oamenii din el, de elevi. Conta foarte mult să păstreze legătura cu elevii, şi se interesa de aceştia şi mai târziu. Am învăţat de la el să ţin la principiile mele, indiferent de ce se va întampla. Există un proverb .Trestia care se îndoaie când bate vântul, nu se rupe. Nu se putea aplica tatălui meu…Şi-a lăsat viaţa în liceu şi a încercat să facă bine pentru toată lumea…şi a reuşit….(zâmbeşte). Nu îşi impunea punctul de vedere cu forţă, ci cu argumente…din această cauză nu am fost niciodată în contradictoriu cu tatăl meu… Ne distram mult cand eram copii…seara, de exemplu când venea acasă, spunea: Hai să facem mâncare!…Bucătăria era centrul la noi …Şi el se aşeza jos, lua ţigara şi începea să dea ordine: Tu fă aia, ia de acolo, adu, pune, dar totuşi noi făceam mâncare. Uimea pe toată lumea cu calmul pe care îl avea şi pe care îl cerea de la cei din jur…

A fost un autodidact. Îi plăcea să studieze. Puţini oameni reuşesc să înveţe, să studieze, în atâtea domenii, singuri. Şi după ce m-am căsătorit am păstrat legătura…am avut o relaţie constantă; aveam abonament cu sute de minute (râde).

Pasiunea pentru fizică a descoperit-o de mic. Desfăcea tot. Orice aparat electronic îl desfăcea:dacă mergea îl desfăcea să vadă de ce funcţionează iar dacă nu mergea vroia să vadă ce nu este în regulă.

Adunase, în timpul vieţii, foarte multe cărti de specialitate. A fost puţin dezamăgit că nici eu, nici fratele meu nu am împărtăsit pasiunea pentru fizica.

Era la un pas de a obţine doctoratul. În ziua când a murit, susţinuse proba orală. Era foarte pasionat de fizică şi îşi dorea foarte mult acest lucru. Îşi cumpărase cu puţin timp înainte o bucată de pământ la marginea oraşului de care era foarte mândru, pentru a face o căsuţa şi o livadă. Însă nu a mai apucat să le termine. Dacă ţinea cont de preinfarctul pe care îl avusese în dimineaţa respectivă şi mergea la spital, nu se întampla nimic…”

               „ A fost un profesor care şi-a depăşit condiţia. A făcut o fizică filosofică. Trata problemele cu mult calm şi blândeţe.” (prof. Căjvăneanu Mariana)

  „ Domnul Mihail Vasilică, în calitate de profesor al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din anul 1982 şi în aceea de director după 1990, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în cadrul liceului unde a urmat şi clasele gimnaziale şi liceale.

Personalitate puternică, dar reţinută, inteligenţă sclipitoare, dar fără dorinţa de a epata, a reuşit, printr-un bun simţ înnăscut şi cu o modestie rar întâlnită să impună în cadrul liceului o atmosferă de echilibru şi confort intelectual. Vocaţia de profesor, pregătirea excepţională l-au făcut să rămână în amintirea generaţiilor de elevi. A fost un foarte bun experimentator. A insuflat elevilor spiritul de competiţie, obţinând numeroase premii la concursurile şcolare. Dorinţa de a şti cât mai mult, de a urca mai sus pe treptele cunoaşterii l-au urmărit cu obstinaţie. S-a stins din viaţă -coincidenţă tragică-  în ziua în care promovase ultimul examen înaintea susţinerii tezei de doctorat.” ( prof. Pintilei Aurelian)

               Domnul Vasilică a fost o personalitate marcantă a şcolii, un om cu deschideri deosebite care a fost apreciat şi iubit de toţi cei care l-au cunoscut. Colegii, cât şi eu am avut de învatat din experienta dânsului. El a reuşit cu mare uşurintă să mentină o unitate deosebită în cadru colectivitaţii.” (  prof. Buzduga Neculai)

               Am ajuns sa ne rătăcim în acest labirint existenţial şi probabil, am fi demult pierduţi dacă nu ar fi acei oameni care ne oferă un răspuns şi ne ajută să căutăm o modalitate de a izbăvi . E mult prea târziu să ne oprim din acest ciclu. E mult prea târziu pentru că deja totul a început odata cu urcarea noastră în acest tren al vieţii, al cărui conductor e însusi Cronos, ce ne anunţă că întotdeauna există un final . Între timp ajungem să contemplăm peisajele ce ne sunt dezvăluite la fereastra umilei noatre cabine, acele peisaje numite amintiri.

                  Prin Directorul Vasilică Mihail-Viorel nu pulsează doar amintirile, ci prin el viitorul a putut prinde contur şi de aceea iubirea ce i-o purtam fostului nostru Director nu poate fi măsurată în timp,  ci în sentimente.” ( prof. Croitoru Maria)

             „ A fost o persoană dedicată preocuparilor sale, un profesor foarte solicitat dar întotdeauna reuşea sa-şi facă timp pentru noi, elevii.Îmi aduc şi acum aminte cu amuzament cum ne prindea uitandu-ne la televizor atunci când venea cu întârziere, râdea de noi cum încercam disperaţi să îl închidem.” (Grigoriu Alecsandru – fost elev)

              A fost un om cu un calm deosebit, destul de tăcut.Deşi eram de părere că nu prea cunoaşte bine elevii am înţeles că avea o imagine destul de clară asupra fiecăruia în parte.Era preocupat de orice problema,  fie ea si minoră e fiecarui elev.Avea o pregătire deosebită în domeniul fizicii, avea o cultură generală foarte bogată şi oricând puteai vorbi cu el în orice domeniu.El a reuşit să facă din orele de fizică unele atractive, unde mereu erai suprins de lucruri noi.” (Bălăucă Cristina –fostă elevă)

                  Pe viitor în memoria lui sala multi-media se va numi sala: ”Mihail-Viorel Vasilică”.

Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si

Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro