Category Archives: Muzee

Festivalul Național de Poezie și Proză „ Mihai Eminescu”, 2018. Vezi aprecierile distinsului poet, scriitor, publicist, Răzvan Ducan!

Published by:

Eminescu, cel din vasele mele comunicante!

 Este cert, Eminescu este în vasele mele comunicante. Circulă cu viteza reveriei și se duce, de nimeni știut, asemenea medicamentelor, acolo unde este nevoie de el. Uneori am nevoie de Eminescu în suflet, să nu las să mi se depună, precum pe dinți, tartrul nepăsării față de semeni. Alteori am nevoie de el în inimă, ca aceasta să bată în ritmul compasiunii sau frumuseții. Alteori am nevoie de el la frunte, ca să o țin mereu ridicată în mândria de a fi om și de a fi român. Alteori am nevoie de Eminescu la genunchi, pentru a nu fi lăsat să-l pun pe pământ, în umilință, îngenuncheat în fața prejudecăților, a oamenilor sau chiar al ideilor mici precum, vârful de gămălie. Am nevoie de el chiar în vena cavă superioară, pentru a nu uita de vena cavă inferioară.

Gândul că voi merge la Botoșani, pe urmele lui, la 15 iunie 2018, cu ocazia împlinirii a 129 de ani de la moartea sa fizică mi-a stârnit imaginația. Aproape că nu percepeam că mă voi duce în locuri ale trecutului, în locuri unde cu peste o sută și ceva de ani în urmă poetul a pus fără voie borne spirituale de hotar, borne ale trecerii sale dumnezeiești printr-o lume pământeană ternă și totuși sublimă, purtând uneori pe umeri, la cote de avarie, față de zbaterile sale, reticența și nepăsătoare semenilor. Am mers aproape cu gândul că mă voi întâlni cu Eminescu cel ”pipăibil cu mâna”, cum ar fi spus Nichita Stănescu, în Botoșaniul său de odinioară, cu moldovenii săi cu vorba molcomă și dulce, buni la suflet ca o pâine caldă. Dar și evrei, evrei ce-și arătaseră vocația comercială, deschizând prăvălioare, în care vindeau (și, probabil, cumpărau) orice, de la săpun și clădiri, la grădini și capete de ață. (Între 1850 și 1870, în zona Botoșaniului, veniseră din Polonia, aproape 20.000 de evrei!). Desigur, într-o proporție mai mică și alte neamuri. Vedeam Calea Națională care traversa Botoșaniul, plină de trăsuri și căruțe, și pe Eminescu pe Calea Națională, trăgând greoi câte un picior, sprijinit de sora sa, Harieta. Desigur, imagine din jurul anului 1887.

Invitația a venit de la Asociația Profesorilor de Limba și Literatură Română din Botoșani și de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, prin d-na Diana Damean, tânăra profesoară de Limba și Literatura Română, pentru care, aveam să mă conving ulterior, meseria de dascăl nu era una formală, ci una de reală vocație, prin care aceasta își developa cu dăruire preaplinul iubirii față de copii, de limba română, de învățătură și de Eminescu, secondată în tot și toate de soțul ei, dl. Flavius Damean, om de o rară politețe și ospitalitate. Nota bene.

În loc de trăsuri am dat de tramvaie, bulevarde largi, trafic intens și lume multă, unde predominau copii și tinerii. Era în 14 iunie și în multe școli era ”de facto” încheierea anului școlar. În oraș plutea un aer festiv și o veselie molipsitoare. Pentru mine era ziua premeditată de a vedea Botoșaniul, neconstrâns de vreun program, desigur, mergând pe urmele lui Eminescu, fiindcă doar a doua zi, în 15 iunie, era cea pentru care fusesem invitat.  Organizatorii mi-au oferit un ghid, dar îi promisesem d-lui Nicolae Iosub, un împătimit de Eminescu din Botoșani, că o să mă dau ”pe mâna lui”. Și nici nu doream să-i deranjez prea mult pe organizatori, mereu amabili și săritori, prin povara care le puteam fi. Păcat totuși că sănătatea șubrezită a ghidului meu, ce suferise o fractură de coloană, nu i-a permis să îmi arate mai mult, așa cum își dorise, dar și așa a fost foarte bine. Prima oprire (fusesem luat de dânsul cu mașina sa, de la hotel) a fost într-o parcare din imediata apropiere a ceea ce fusese cândva Calea Națională. Ne-am dus la locul unde fusese cândva casa în care s-a născut Mihai Eminescu. Acea casă nu mai există, locul ei fiind luat de o serie de case cu intrare din stradă, pentru prăvăliile, probabil ale evreilor, cu un etaj și cu balcoane din fier forjat împletit, unele cu monogramă, așa cum se construiau la sfârșitul secolului al XIX-lea. În acea casă neexistentă în prezent a locuit familia Eminovici încă din 1842, de când a fost cumpărată de Gheorghe Eminovici, cu o parte din banii de zestre a soției acestuia, Raluca Eminovici (fostă Iurașcu). Casa se învecina cu proprietatea neguțătorului evreu Ștrul Leib, căruia, Gheorghe Eminovici îi va vinde ulterior o parte din grădină. Se pare că au locuit aici până în 1855, folosind-o ca locuință, mai ales în perioadele de iarnă. Adresa era: Botoșani, Calea Națională Nr.192, lângă biserica Uspenia, chiar în ”buricul” târgului. Locul este marcat cu o mică statuetă a poetului, așezată pe un suport pornind din…perete, o imagine a copertei primei ediții de ”Poesii”, apărută la sfârșitul anului 1883, și o placă cu următorul înscris: ”Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Eminovici, în care s-a născut și copilărit până la vârsta de 4 ani MIHAI EMINESCU”.(Păcat, totuși, că o țeavă de gaz, foarte prost plasată, obturează imaginea și intenția citirii acestei plăci. Chiar  nimeni nu găsește o soluție?)

Următorul popas a fost la Biserica Uspenia (”Adormirea Maicii Domnului”), locul unde a fost creștinat poetul la 21 ianuarie 1850. Biserica a fost ridicată în 1552 de către Elena Rareș. Ea a fost reparată în 1724-1725 de către Mihail Racoviță. O intervenția din 1819, consemnată cu o inscripție, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniță în stil clasicist. Sunt câteva plăci de marmură montate pe peretele exterior, menite a consemna date importante din istoria lăcașului de cult. Cristelnița în care a fost botezat Eminescu, de către părintele Ion Stamate, se află în prezent în bisericuța familiei Eminovici de la Memorialul EMINESCU de la Ipotești, acolo unde am și fotografiato. Aici la Uspenia am donat, cu autograf, un exemplar din volumul meu de versuri ”Poporul de proști versus Eminescu”.

Referitor la statuia lui Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, acolo unde m-am fotografiat cu eminescologul și colecționar Nicolae Iosub, trebuie menționat faptul că aceasta a fost realizată de sculptorul Oscar Han, în anul 1967, și a fost amplasată inițial la sediul Uniunii Scriitorilor din România, pe Șoseaua Kiseleff din București. Prin evacuarea din 1984 a clădirii de către Uniunea Scriitorilor, statuia a fost adusă în 1989 la Botoșani și a fost reamplasată în curtea Bisericii Uspenia. Am fotografiat, de asemenea, și casa de ”peste drum” de biserica Uspenia, acolo unde își avea atelier fotograful Jean Bieling și unde în noiembrie 1887 s-a fotografiat MIHAI EMINESCU. Fotografia a fost trimisă liceenilor de la ”Matei Basarab” din București ( care îi și ceruseră acest lucru), pentru a constitui o societate literară cu numele Poetului.

Apoi am vizitat Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, dar nu înainte de a-mi ridica pălăria (dar nu în această fotografie) în fața Monumentului Mitraliorilor, aflat într-o piață în imediata apropiere. Și asta și pentru că suntem în ANUL CENTENAR. Este un monument dezvelit în 1929 și care spune povestea  maiorului Ignat, care a murit cu mitraliera în mână oprind, pentru un timp, aproape de unul singur, ofensiva germană, în Primul Război Mondial.

La Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” din Botoșani am fost primit de d-na director Cornelia Viziteu. Am donat câteva cărți proprii, primind la rându-mi o serie de cadouri. Un set  de cărți poștale (18 la număr) cu SCRIITORI ROMÂNI COMBATANȚI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, editat de către bibliotecă și dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI. Am reținut următoarele nume: Regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa Coburg), Demostene Botez, Constantin Gane, Ion Grămadă, Octavian Goga, Alexei Mateevici, Gib Mihaescu, Hortensia Papadat Bengescu, Dumitru S. Panaitescu (Perpessicius), Victor Ion Popa, Camil Petrescu, George Topârceanu, Al. O Teodoreanu (Păstorel Teodoreanu), Tudor Vianu, George Mihail Zamfirescu, Gheorghe Braescu, Martha Bibescu, Ion Agârbiceanu. De asemenea, am primit cartea ”Studii Eminescologice vol. 19”, Ed. Clusium, 2017, Coordonatori: Viorica S. Constantinescu, Cornelia Viziteu, Lucia Cifor, Livia Iacob, unde nu mică mi-a foat mirarea să-mi găsesc numele la trei poziții din ”Mihai Eminescu: bibliografie selectivă 2016„ la punctul B. ”Istorie și critic literară„. De asemenea, am fost invitat să scriu în Cartea de Onoare a bibliotecii. Am vizitat biblioteca, am văzut Fondul documentar ”Mihai Eminescu”, constituit pe baza donației făcută de Ion C. Rogojanu, în 1989 (inaugurat în 1991), cuprinzând 6000 de volume de carte și 5-6000 de diverse alte materiale: periodice, broșuri, piese numismatice, calendare, grafică, cărți, mobilier etc. M-am întâlnit și cu oameni de cultură importanți: colecționarul Mihai Cornaci, dar și Vania Atudorei, cercetător de frunte în domeniul medicamentelor, Cetățean de Onoare al Botoșaniului, în prezent locuitor al Canadei, artizan al înfrățirii Botoșaniului cu orașul canadian Laval.

Peste drum de bibliotecă am fotografiat Casa ”Sommer”, ”legată” de…. EMINESCU.  ”În această clădire și-a încheiat, în anul 1869, cariera teatrală MIHAI EMINESCU, sufleur în trupa lui Mihai Pascaly”. Spuneam în poemul ”Regele din teatru”, din volumul meu de versuri ”Poporul de proști versus Eminescu”, ”gândind gândul poetului”: ”Am fost sufleor/ şi, dintr-o cuşcă mică,/ aveam răgnet de leu/ şi toţi ştiau de frică.// Căci dacă eu tăceam,/ tăceau şi ei în cor,/ şi piesa mută-n teatru/ era un biet decor.// Aşa că din plămâni,/ scuipându-l, ca un lest,/ zoream, ca la ureche,/ s-ajungă vânt de text.// Şi-apoi, ce fuse vânt/ se înmuia pe buze/ şi-un vânticel, abia,/ în spunerea de spuse.// Dar, în final, ovaţii,/ şampanie şi flori,/ aplauze în şiruri,/ cohortei de actori.// Actorul anonim,/ ce nu primeşte flori/ dar joacă toată piesa,/ e-n cuşca de sufleor.// Şi e sortit tot lui,/ jucând cadru cu cadru, / tot neştiut, să fie/ regele din teatru.//”. 22 iunie 2013

Apoi, de unul singur, atât cât mi-a permis timpul, am mai vizitat două obiective eminesciene din Botoșani. Primul a fost clădirea Primăriei, acolo unde între 5 octombrie 1864 și 5 martie 1865,  a lucrat Mihai Eminescu. Pentru început ca ”practicant” la Cancelaria Tribunalului, iar apoi ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Județean Botoșani,

Demersul meu eminescian a fost interupt de o ploaie sănătoasă și apoi una ”mocănească”, dar trebuia să continui. Rapid, foarte rapid, ca un văzut pe un caiet de elev din clasele mici, am fost în Parcul ”Mihai Eminescu„, unde mi-am făcut un selfie lângă bustul poetului, realizat de I. Georgescu, inițial amplasat în fața școlii Marchian, mutat în parc în anul 1890. Așadar, față și verso. Nu l-am uitat nici pe Eminescu din fața Teatrului ”Mihai Eminescu”, teatru aflat în renovare. Sculptura a fost realizată de sculptorul Ovidiu Maitec, lucrarea fiind amplasată în 1968. Bustul de bronz are inscripționat pe soclu celebrul vers din ”Oda în metru antic”…”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”.

Apoi am luat un microbuz și am mers la Ipotești. Vroiam să văd Ipoteștiul, acest Stradford Avon sau Weimar al românilor, și nu oricum, ci singur și să mă desfăt de el după voie. Am ajunș la ”spartul târgului”, când manifestările Eminescu de la MEMORIALUL ”EMINESCU”,  se terminaseră. Mai erau câțiva oameni ”la o țigară” și vreo 2-3 muzeografi ce așteptau să închidă. Era o vreme câinoasă cu cer înnourat, chiar negru, de parcă da să se-nsereze , deși nu era decât ora 16, 30. Nici ploaia nu mai contenea. (Totuși am iubit această ploaie venită ca o binecuvântare, după o lungă perioadă de secetă.) Am salutat și mi-am văzut de umblat și văzut, ce era de umblat și văzut prin curte:  Casa memorială Eminovici; Bisericuța familiei Eminovici; Mormintele părinților Gheorghe și Raluca și a doi frați, Nicolae și Iorgu; Biserica nouă a satului construită în 1939 și dedicată lui Mihai Eminescu; Muzeul Mihai Eminescu, Amfiteatrul în aer liber etc.  La un moment date m-am trezit singur în tot complexul, ud până la piele. Mi-am amintit atunci o secvență din ”Geniu pustiu”, unde se pare Eminescu descria momentul când a dormit, ud până la piele, în clopotnița Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” (”Biserica de lemn”) din Tg. Mureș, atunci când ajunsese în oraș la 1 iunie 1866, în drumul lui spre Blaj: Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de turnul clopotniței și m-am covrigat în clopotnița cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi ăadea peste ochi, mânuțele mele cele slabe și reci le băgam tremurând în mânecile ude. Așa am stat toata noaptea. Seara m-am întors la Botoșani, la hotel, plin ochi de Eminescu, ducând ”în spate” și suspiciunea unei posibile pneumonii, care până la urmă nu s-a adeverit. Cred că am fost ocrotit, și pe acestă direcție a sănătății, de Eminescu, ”Sfântul preacurat al ghiersului românesc”, cum spunea Tudor Arghezi.

A doua zi a fost ziua oficială, cea pentru care fusesem invitat. A fost ,de asemenea, o zi de foc. Nu o voi povesti eu, ci voi lăsă să curgă rândurile consistente puse pe hârtie de d-na prof. Diana Damean, rânduri pline de concretețea unor date, pe care doar un organizator atent și pasionat poate să le aibă. Așadar…

”Festivalul  Național de Poezie și Proză

 ”Mihai Eminescu”, Botoșani, ediția a VII-a, 2018

https://www.facebook.com/Cezara.Unicorns/media_set?set=a.2056140764601657&type=3

Parafrazându-l pe distinsul poet, scriitor, publicist, Răzvan Ducan: ”Eminescu este 1 Decembrie al literaturii române, așa cum 1 Decembrie este Eminescu al istoriei române!”
A șaptea ediție a Festivalului Național de Poezie și Proză „ Mihai Eminescu” s-a încheiat. Vineri, 15 iunie, 2018, elevi și profesori, părinți și susținători ai concurenților, au participat la activitățile incluse în proiectul inițiat de Asociația Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română, Botoșani.
Desfășurate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național „ Mihai Eminescu”, Memorialul Ipotești și Societatea Cultural-Artistică „ Arlechin”, activitățile au început în Sala Multimedia a colegiului partener, cu Simpozionul „ Poesis Litera”.  Elevi mici și mari, părinți și profesori au apreciat intervențiile pe tema „ Eminescu și identitatea națională”, spilcuiri din lucrările înscrise la simpozion: prof. Ovidiu Iurieț, prof. Maria Oniciuc, prof. Oana Axinciuc, elevele Daria Miea și Ruxandra Scripcariu au amintit de statornica muncă literară a marelui poet în sprijinul conservării specificului național.
Prezent la simpozion, scriitorul și cercetătorul Răzvan Ducan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, a dezbătut asupra nașterii poetului și le-a povestit celor prezenți despre viața lui Eminescu la Blaj. Întâlnirea de la Colegiul Național „ Mihai Eminescu” s-a încheiat cu un recital de poezie dedicată lui Eminescu și alte texte scrise de Răzvan Ducan, din volumul „ Poporul de proști versus Eminescu”.
După ora 11, în zona de festivități de la Botosani Shopping Center, s-a desfășurat spectacolul- concurs de recitare, teatru și interpretare inclus în calendarul activităților festivalului. Mai bine de două ore, copii din județ și din afara lui și-au demonstrat talentul artistic, râvnind la premii. Grupul „ Metafora”, premiat de atâtea ori de organizatori la edițiile precedente și deținători ai Trofeului „ Poesis Litera”, 2017, a deschis concursul cu piesele „ Amintiri” și „ O, rămâi”. Doritoare să participe direct la competiție, dar să și cunoască tărâmurile eminesciene, Ilinca Guțu din Vaslui a recitat „ Epigonii” și „ Iubind în taină”. Copiii de la Grădinița ”Șotron”, în cadrul concursului ”Eminescu în Centenar” au recitat poezii și au fost premiați de doamna director Adriana Avădăni și Flavius Damean.

Și-au dat concursul tinerii actori de la Trupa de teatru „ Arlechin”, interpretând „ Luceafărul” și poezii din creația eminesciană; și elevii din clasa a V-a de la Colegiul Național „ Mihai Eminescu” Botoșani au intrat în concurs cu „ O mare și frumoasă prietenie”, o dramatizare după Dumitru Almaș, recitând și ei, de asemenea, versuri de Eminescu. Un moment literar- muzical de excepție au susținut, din nou, copiii de la Școala Gimnazială nr. 1, Vorniceni. Muzică pe versuri de Eminescu, recitări sensibile au rupt aplauze, lacrimi și aprecieri.

Au fost prezenți la spectacol și copiii de la Școala Gimnazială nr. 1, Albești, copii însoțiți de Iustima Irimia Cenușă și pr. paroh Teodor Cenușă. Prima oară pe scenă, mititeii au recitat timid din Eminescu și au fost încurajați de cei prezenți și de organizatori.
Concursul s-a încheiat cu interpretarea deosebită a grupului folk din Suceava, „ Odor”.
La finalul manifestării, invitații Răzvan Ducan și folkistul Adrian Sărmășan au recitat versuri dedicate marelui poet și au încântat publicul cu acorduri de chitară.
Toți cei ce au participat la concurs au fost apreciați de juriu și recompensați, pentru dragostea față de poezia lui Eminescu, prin aplauze, cu diplome și cărți.
Trofeul „ Poesis Litera” pentru participare directă în concurs a fost înmânat Georgianei- Marilena Mihai, de la Școala Gimnazială nr.1, Vorniceni, pentru întreaga prestație.
Mulțumiri deosebite Primăriei Botoșani și Consiliului Local, Botoșani, domnului Roșu Ionel de la SC. ADMIR SA, TIPOGRAFIA RIA, Botosani Shopping Center, MADO Botosani, părinților elevilor clasei a V-a B de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, domnului Răzvan Ducan și domnului Adrian Sărmășan!”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu familia Damean: d-na prof. Diana, dl. Flavius și d-ra Cezara….

La Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani

Gala laureatilor de la Botoșani.

Poetul, scriitorul și publicistul Răzvan Ducan cu cantautorul și poetul Adrian Sărmășan

La Memorialul  Ipotești.

Imnul festivalului pe versurile poetului și cantautorului Adrian Sărmășan

La întoarcerea spre casă, spre Ardealul pe care Eminescu îl vedea încorporat în Dacia lui Mare, Ardeal care, așa cum spunea poetul ”e cu mult mai mult drept și cu mult mai multă rațiune al nostru decât al lor”, mi-am adus aminte de niște versuri de-ale mele, care încearcă să răspundă la întrebarea ce-am fi fost, dacă nu ar fi fost Eminescu. Așadar… Fără Eminescu/ Limba Română ar fi fost şi acuma pusă în gips./ Am fi umblat pe stradă/ trăgând anevoie greutăţi de cuvinte./ Am fi survolat înţelesuri puţine,/ în spaţii de-ntors, strâmte./ Roiuri de onomatopee ne-ar fi invadat casa./ Pe verbe am fi avut igrasie./ S-ar fi coclit şi adjectivele,/ iar cichindeali, mumuleni şi praleşti/ ne-ar fi colmatat timpanul./ Fără Eminescu,/ Limba Română ar fi fost şi acuma pusă în gips./ Ne-am fi buricat încă o mie de ani,/ unul pe altul, pentru a vedea spre niciunde,/ până să fi înţeles că este  verigă lipsă.// (poezia Veriga lipsă)

Și cum spuneau regretații cantautori și români unioniști de peste Prut, Ion și Doina Aldea Teodorovici, ”De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece!”

https://www.facebook.com/razvan.ducan?hc_ref=ARQHCnYVVsIL5QP2QEP5zREnjg8CdrRi3_aKMOyXY5XpnuMCKhlfK-o0LzMSBFZhyaE&fref=nf

21 iunie 2018                                                                          Răzvan Ducan

“Metafore Vizuale” la Galeriile de Artă “Ştefan Luchian” de Zilele oraşului Botoşani

Published by:

Metafore Vizuale - Galeriile de Artă -Stefan Luchian - BotosaniMuzeul Judeţean Botoşani găzduieşte în perioada 20 aprilie – 10 mai 2015, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani expoziţia ,,Metafore vizuale 2”, proiect al artiştilor Liviu ŞOPTELEA (Botoşani) – pictură şi Cosmin IAŢEŞEN (Iaşi) – sculptură.

Proiectul a fost iniţial în 2014, concretizându-se printr-o expoziţie vernisată la 20 noiembrie 2014 la Galeria de Artă „Theodor Pallady”din Iaşi, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de este de învăţământ artistic modern la Iaşi, unde a reunit un numeros public, oameni de cultură şi artă ieşeni.
Asemeni evenimentului organizat anul trecut, expoziţia ,,Metafore vizuale 2” organizată la Botoşani, oferă publicului ocazia de a admira o selecţie de lucrări reprezentative din arta plastică românească contemporană şi reprezintă atât o formă de comunicare a creatorului cu privitorul şi a artistului cu publicul, cât şi este un omagiu adus artei care etalează o superbă colecţie de lucrări de pictură, sculptură şi instalaţie.
Referindu-se la acest proiect, artiştii fac următoarele menţiuni:
,,În cadrul proiectului pe care intenţionez să-l prezint publicului alături de creaţiile pictorului botoşănean Liviu Şoptelea mi-am propus o temă amplăşi generoasă, pe care am intitulat-o „Metafore vizuale”.
Structurarea compoziţională a imaginilor metaforice implică modalităţi de expresie artistică bazate pe substituirea unor concepte propuse.
Prin interpretarea stilistică a formei tridimensionale, sculptura statuară dobândeşte un caracter metaforic, dezvăluindu-se în spaţiu prin elocvenţă, vivacitate şi limbaj impresionant, deosebit de sugestiv”. (Cosmin – Mihai Iaţeşen – Asist. univ. dr. univ la Universitatea de Arte „George Enescu“, sculptor, membru al U.A.P.R. – Filiala Iaşi).
Reanalizând traseul artistic-plastic, preocupările şi reprezentările vizuale, îmi asum dimensiunile picturii şi cred că atitudinile de introspecţie sunt completate de “picto-instalaţii” în contextul socio-cultural, în cheia metaforic-vizuală.
Imaginile sunt extrase din cotidian, metamorfozate poetic şi ne semnalează nevoia de experiment, de evoluţie către conceptual, ne schimbă modul de configurare a unei realităţi utilizănd simbolul.
Schimbarea paradigmei “artă plastică – artă vizuală” deja se conturează în noi modalităţi de expresie. (Prof. Liviu Şoptelea – pictor, membru al U.A.P.R. – Filiala Iaşi)

Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197) vă invită în numele expozanţilor la un eveniment care transmite stări, percepţii şi trăiri din fascinantul univers expresiv al actului artistic, reflectând simbioza între liniştea reflexivă, conceptualizare şi sfera lirică, sensibilă a creatorului de artă şi frumos.
Vernisajul, sâmbătă, 25 aprilie 2015, ora 11,oo.
Prezintă muzeograf Ana-Elisabeta Florescu

Program de vizitare: zilnic 9-17

Intrarea gratuită.

Întocmit,
Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf Secţia de Artă şi Etnografie

Eveniment recomandat şi susţinut de Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente -CIO

Meşteşugul încondeierii ouălelor

Published by:

Meşteşugul încondeierii ouălelor

Material realizat pentru Revista Gânduri de la Colegiul National “Mihai Eminescu” Botosani, coordonator prof. Diana Damean.
traditii de past botosani
Se apropie sărbătorile de Paşte. Dacă în timpul anului uităm uneori să fim buni cu ceilalţi, să fim înţelegători, aceste sărbători ne amintesc de faptul că suntem oameni, deci avem sentimente şi poate de ceea ce este mai important, că iubim.
Există un ritual de Paşte care se păstrează şi în ziua de azi, deşi o parte din tradiţie s-a pierdut. La Vorona tradiţia şi obiceiurile sunt conservate însă foarte bine. Am hotărât să alegem acest sat ca loc de documentare după intensa mediatizare a meşterilor olari, a creatorilor de măşti, a micilor dansatori populari, convinse că vom găsi informaţii interesante şi despre meşteşugul încondeierii ouălor.
După un drum de 35 de minute cu autocarul, am ajuns, pline de entuziasm şi sete de cunoaştere, la destinaţie: „Grupul Şcolar Vorona ”. După ce am păşit în interiorul instituţiei, am rămas foarte impresionate deoarece pe pereţii liceului erau costume populare specifice Moldovei, diferite trofee, diplome, premii obţinute de elevii liceului şi nu în ultimul rând o scurtă istorie a liceului. Un obicei important valorificat în zona Botoşanilor este încondeierea ouălelor, aspect redat de micul muzeu din interiorul liceului.
Acest meşteşug a fost întâlnit încă de la popoarele cele mai vechi: egipteni, perşi şi mai târziu romani, care erau reprezentaţi de zeul Ianos cel cu 2 feţe care străjuia porţile şi tutela orice început. Aceste popoare sărbătoreau începutul anului primăvara, perioadă în care îşi făceau cadouri ouă. Egiptenii îl adorau pe zeul Knef, a cărui statuie purta un ou în gură. Perşii credeau că, în vâltoarea haosului, apăru un ou, pe care Noaptea îl acoperi cu aripile ei, îl cloci şi din el ieşi lumea; Soarele şi Luna se ridicară pe cer, iar Pământul se distanţă, în jos. Decorarea şi motivele s-au transmis de la o generaţie la alta prin intermediul mentalităţii arhaice (autenticitatea). În zona Botoşaniului încă se păstrează motivele tradiţionale, cele simple.
Pregătirile pentru sărbătorile pascale pornesc la începutul postului. De Spolocani, „zi de hotare între perioada de dulce şi post”, spune Dumitru Doroftei, profesor de geografie la grupul Şcolar Vorona şi gazda noastră, femeile se adună la casa unei gospodine şi poartă discuţii despre pregătirile pascale. De Tânda, sărbătoare populară care nu este cuprinsă în calendarul ortodox, femeile numără ouăle adunate şi le selectează pentru a le încondeia. În tradiţia românească se foloseşte termenul de „închistrire”, în special în zona Moldovei.
Oul este simbol al fecunditătii şi al creării universului, acest ritual fiind privit ca un scenariu al reînnoirii timpului. Fiind puse în legătură cu jertfirea Domnului Iisus Hristos, ouăle roşii exemplifică jertfa divină, sacrificiul, accentuând existenţa minunii propriu zise a Învierii Mântuitorului. Legendele legate de închistrire explică de ce se vopsesc ouăle şi de ce acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre.
Pe când Hristos era răstignit, Sfânta Maria s-a dus la farisei cu un coşuleţ cu ouă, cerând să nu-l mai chinuiască. Văzând că evreii au început să-l batjocorească şi mai tare şi că în loc de apă îi dădeau oţet, Sfânta Maria a pus coşul la picioarele crucii şi a început să plângă. Sângele care curgea din Hristos a vopsit ouăle în roşu. Iisus a zis :”De acum înainte veţi vopsi ouă în amintirea răstignirii mele, precum am făcut eu astăzi.”
După înviere, Sfânta Maria a fost cea dintâi ce a vopsit ouă pe care le-a luat într-un coşuleţ cu păscuţe şi s-a dus la mormântul fiului ei. În drum, pe toţi cei pe care-i întâlnea, îi saluta cu cuvintele „Hristos a înviat!” şi le dădea câte un ou şi o pască.
Astfel, putem spune că această culoare simbolizează sacrificiul, minunea, ouăle roşii devenind parte a Învierii Toţi credincioşii ciocnesc ouă spunând: ”Hristos a înviat!”.
„Pentru a bucura ochiul, mai spune domnul Dumitru Doroftei, cu timpul, au început să fie utilizate şi alte culori, fiecare având o semnificaţie. În tradiţia românească se utilizează vopsitul vegetal-natural. Pentru roşu se utilizează coaja de ceapă fiartă, în concentraţie mare; culoarea galben-auriu, care simbolizează soarele, lumina, este obţinută din floarea de tei; pentru maro se îmbină culoarea obţinută din tei şi cea obţinută din coajă de stejar şi semnifică pământul roditor. Natura şi vitalitatea sunt exprimate prin utilizarea verdelui obţinut din dediţă sau sâmburi de floarea soarelui”.
Demersul nostru nu s-a prit la Vorona. Revenind în Botoşani, părăsind pentru un timp încântătorul muzeu al liceenilor din Vorona, ne-am îndreptat spre a Centrul judeţean de conservare şi valorificare tradiţiei şi creaţiei populare Botoşani, unde am discutat cu d-na Mihalache Margareta, ce este ????
Am aflat despre diversele motive care apar pe ouă. „ Întâlnim în primul rând crucea păştii, amintind de crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit. De asemenea în zona Moldovei apar motive fitomorfe (crenguţa de brad, frunza de arţar, frunza de stejar, cârcelul de vie), cele florale (ghiocel, panseluţa, lăcrămioara). Pe ouăle închistrite întâlnim steaua, soarele, fulgerul, de inspiraţie oculară care se încadrează în categoria motivelor cosmomorfe. Colbeceii (melcii), frânghia vieţii, pomul vieţii, frunza de trifoi, motivele geometrice sunt de asemenea pictate pe ouă de creatoarele populare. Aşadar „tăranca închistreşte din gând”.
Artur Gorovei clasifică ouăle, în funcţie de ornamentică, în monocrome cu ornamente, ouă policrome cu ornamente, ouă cu mărgele (Bucovina), ouă cu ornamente în relief. Tangred Bănăţeanu, etnograf, afirmă că doar ţăranca ştie să armonizeze perfect culorile. Astfel, rolul important în decorare îl are creatoarea populară.
După cum spune Tangred Bănăţeanu, forma ovoidală a oului este cea mai dificilă de decorat. Pentru a încondeia ouăle se foloseşte chişiţa. Aceasta este o bucată de lemn îngustă şi scurtă, la unul din capete având un fir de păr trecut printr-un tub metalic, cu ajutorul căreia se pictează ouăle. După ce oul a fost spălat, se pune pe plită, într-o oală, ceară curată, la încălzit şi paralel o oală cu fiertura din plante, alese în funcţie de culoarea pe care artista populară vrea sa o obţina. Locul unde a fost aplicată ceara rămâne alb. Ţăranca are o inteligenţa aparte deoarece ştie exact momentul când oul are temperatura perfectă pentru a începe procesul propriu-zis iar câmpurile ornamentale sunt, de asemenea, împărţite perfect. Astfel este realizat, cu ajutorul chişiţei, modelul dorit cu ceara iar la momentul potrivit se introduce oul în oala cu fiertură. Apoi se scoate de acolo şi se pune la uscat. În acest mod se închistresc ouăle.
Pe mesele credincioşilor întâlnim mielul de Paşte, care simbolizează sacrificiul, jertfa, răstignirea lui Hristos.
Pasca, un preparat principal al mesei de Paşte, „se face din aluat simplu; foaia care se obţine se pune într-o tavă rotundă, pe margini se pune un colac, în mijloc se pune brânză de vaci cu ou şi stafide, peste care se aşază o cruce din cocă.
Cozonacul este permis în tradiţia românească, forma tăvii fiind asemănătoare cu cea a mormântului în care a fost îngropat Iisus Hristos.
„Tradiţiile populare ar putea să se perpetueze dacă în şcoli tinerii ar fi atraşi de activităţi opţionale, legate de obiceiuri, datini, îndeletniciri.” Domnul profesor Doroftei Dumitru ne-a spus că „În şcoală, în preajma sărbătorilor pascale, elevii încondeiază ouă, fac icoane pe sticlă; la Vorona se organizează hora satului, în cele 3 zile de Paşte, fiind susţinute de acordurile fanfarelor din zonă.”
Şi dacă tot am ajuns la Vorona, am hotărât să mergem şi la mănăstirea Vorona, unde şi măicuţele au obiceiul de a încondeia ouă de paşte. Am fost încântate, dar după 3 km de mers, eram puţin cam obosite. Pentru că aceste locuri ne-au fost cu totul străine, d-nul profesor Doroftei ne-a ajutat şi, astfel Gabriel Ocu, elev al liceului, în clasa a XI a, a devenit ghidul nostru. Ne-a condus spre mănăstire, iar curiozitatea ne-a făcut să îl întrebăm mai multe despre Vorona. Ajunşi la mănăstire, am vorbit cu o măicuţă care ne-a prezentat locurile şi istoria acestora. Cele văzute acolo, viaţa interesantă a măicuţelor o să constituie subiectul unui alt reportaj. Ne-au invitat să luăm prânzul, însă acolo parcă timpul trece mai repede şi am constatat că trebuie să ieşim din rolul de reporter special şi să ne reîntoarcem la viaţa de elev la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, mai bogate ca niciodată.
Şi, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în tot acest demers a fost că nu trebuie să ne uităm tradiţiile, nu trebuie să ne uităm obiceiurile, pentru că altfel ar însemna să devenim un popor fără trecut, deci fără viitor.

Material recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro