Mănăstirea Vorona, o lume a iubitorilor de frumuseţi duhovniceşti!

Mănăstirea Vorona

 

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia Commons 2

Material realizat de Elena Gagos, elevă la Colegiului National Mihai Eminescu Botosani şi publicat în Revista Gânduri, coordonator prof. Diana Damean.

         Sărbătorile pascale au trecut, însă tradiţiile de la Vorona se vor păstra. Aşa cum am promis în articolul trecut, în acest număr al revistei “Gânduri” voi îndrepta “obiectivul camerei” spre viaţa măicuţelor de la Vorona. Tema acestui reportaj a fost hotărâtă

aproape instantaneu, ştiind că voi fi nevoită să mă întorc în acel colţ de Rai care mă face întotdeauna mai liniştită şi cu un suflet parcă mai curat.

      Pelerinul iubitor de frumuseţi duhovniceşti găseşte la Vorona loc sfânt şi primitor care îl îndeamnă să revină. În acest cuib de sfinţenie, omul îşi poate lăsa păcatele, primind în schimb lumină şi speranţă.

      Măicuţele, blânde şi milostive, pentru care “călugăria reprezintă căsătoria cu Hristos”, sunt într-o permanentă ascultare. Trăiesc într-o lume aparte, într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu.

Călugăria surprinde mai multe etape. O primă etapă este atunci când persoana care doreşte să-şi lege viaţa de mănăstire este novice, iar în funcţie de mănăstire, această perioadă durează 1 an sau 2. Reprezintă un fel de probă care verifică dacă persoana se poate încadra în programul duhovnicesc. După 5-6 ani are loc rasoforirea, când călugărul primeşte jumătate din canoane şi i se schimbă numele. Iar în decurs de 10-12 ani se produce călugăria totală.

       Stăreţia, componentă a ansamblului monastic de la Vorona, este situată pe latura estică a mănăstirii şi găzduieşte birouri, ateliere, chilii şi camere de oaspeţi. De-a lungul anilor, sihăstria Vorona a devenit o mănăstire cu obşte călugărească ce număra până la 200 de călugări. Astăzi are 54 de maici.

       Harul dumnezeiesc a coborât peste măicuţe în anii de vieţuire monahală, renunţând la bunurile şi plăcerile vieţii efemere, prin rugăciune, post, ascultare, linişte, bunătate, smerenie, lacrimi şi răbdare. Mănăstirea este un loc sfânt. Rugăciunile din timpul zilei ale măicuţelor completează spaţiul cu sfinţenie si smerenie. Astfel, măicuţele se adună de la munca de la câmp sau din ateliere la slujbele ţinute de 3 ori pe zi de cei doi călugări aflaţi la mănăstire, iar pe lângă slujbele care se ţin în zorii zilei, după amiază şi la lăsarea soarelui, sufletele de la Vorona fac şi alte rugăciuni precum metania, canonul de pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului.

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia CommonsCuriozitatea m-a îndemnat să o întreb pe măicuţa Firmiliana,ajutorul nostru de bază în descoperirea tainelor mănăstirii, dacă regretă vreodată, după anii staţi la mănăstire şi de slujire Lui Dumnezeu, că nu are un cămin, un loc unde să se poată împlini din punct de vedere familial. Deşi  întrebarea fost foarte sensibilă şi intimă, măicuţa cu nişte ochi incredibil de calzi, plini de seninătate, ne-a spus că măicuţele împreună cu cei doi călugări sunt ca într-o mare familie, care se autogospodăresc. Măicuţele au o rânduială bine stabilită însă care nu este respectată din cauza vreunei obligaţii, ci pentru că au chemare de la Dumnezeu.

Tot maica Firmiliana spune că ”rugăciunea păstrează sufletul curat; numai prin rugăciune devenim mai buni, mai iertători, devenim cu adevărat creştini.”. Dimineaţa împreună cu celelalte măicuţe, se merge la slujbă, la fel cum Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că femeia creştină două lucruri face: “tace luminând şi se jertfeşte tăcând”. Apoi, în funcţie de cum se simte fiecare din ele, servesc micul dejun. Până la slujba de la prânz, măicuţele se ocupă cu munca din curtea mănăstirii. Odată cu încălzirea timpului, din primăvară, încep muncile agricole. Mănăstirea Vorona deţine foarte mult pământ, având în vedere că altă sursă de venit nu există, iar acesta este lucrat de măicuţe. Fiecăreia dintre ele îi revine un hectar, ele autogospodărindu-se. Îmbrăcate în negru, absente de la cele lumeşti, însă conştiente de realitatea zilelor noastre, pun suflet şi iubire în orice lucru cât de mărunt, mâinile lor părând să fie înzestrate cu puteri divine. Spre exemplu, în atelierele de pictură, croitorie şi ţesătorie, măicuţele confecţionează straie

monahale, ţes covoare, carpete sau pictează icoane. Acest atelier de pictură este renumit prin împrejurimi.

          Ora la care noi am sosit era apropiată de ora prânzului, când se serveşte masa. Cu această ocazie am avut nespusa bucurie şi onoare de a servi masa alături de sfintele aflate pe acest tărâm binecuvântat. Lăsarea serii aduce un aer parcă mai curat, un aer încărcat cu pace şi dragoste.

După prânz, urmează slujba de seară, când revin încet, încet, în biserica sfântă, unde rugăciunea le   umple sufletul de bucurie şi smerenie. Prin rugăciunile lor, spaţiul devine etern, parcă fără margini.

Seara, măicuţele trebuie să îndeplinească rânduiala, rugându-se pentru toată lumea, pentru săraci şi bogaţi, bolnavi şi sănătoşi, buni şi răi.

          La mănăstirea Vorona există un depozit de cărti vechi, care în 1922 număra 400 de cărţi toate tipărite înainte de 1700, iar astăzi conţine peste 4000 de volume, manuscrise, evanghelii şi alte cărţi bisericeşti. Unele sunt îmbrăcate în aur şi argint, însă, din păcate, o parte considerabilă din aceste cărţi sunt într-o continuă stare de degradare, pentru că este foarte costisitoare păstrarea lor, având nevoie de o îngrijire specială.

În fiecare duminică se strâng la slujbă creştini de prin satele vecine, chiar şi de la Suceava sau Botoşani; vin cu iubire în suflet, pentru a se curăţi de păcat, convinşi de prezenţa permanentă a Domnului la Vorona.

De altfel, acest lăcaş sfânt a fost vizitat de pelerini din toată ţara, dar şi din Germania, Franţa, Italia chiar Australia, şi fericiţi şi-au scris impresiile deosebite în cartea de onoare a mănăstirii.

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia Commons 3Mănăstirea Vorona împreună cu oamenii de acolo formează o lume aparte, total diferită de viaţa noastră cotidiană. Brazii falnici, florile, lacul, “Biserica Adormirii Maicii Domnului”,  ce are o impresionantă istorie, toate aceste minuni aflate într-o deplină armonie te îndeamnă să revii la Vorona pentru a te reîncarca de lumină, bunătate şi gânduri curate.

Reportaj recomandat de Asociatia Judeteană a Profesorilor de Limba şi Literatura Romăna Botosnai ( ALLRO – BT)

http://profesoribotosani.blogspot.ro/

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *