Tag Archives: stiri botosani

O poveste de succes cu profesorul Nicolae Brădăţan: M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”

Published by:

Nicolae Bradatan - Revista Ganduri - Asociatia Profesorilor de Limba si Literatura Romana - BotosaniInterviu cu un profesor: Nicolae Brădăţan:  M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”.

 Material realizat pentru Revista Gânduri, de Anca Ailenei, Bianca Agarafinei, Ioana Horodinschi si Ecaterina Tomoiaga eleve ale Colegiului National “Mihai Eminescu” Botosani, profesor coordonator Diana Damean.

N. Brădăţan: Vorba lui Stratan,”M-am născut de ziua mea” cu legitimaţia numărul 12.03.1943, de profesie „Nou- născut”,chiar în satul meu natal (iertaţi-mi gluma).Localitatea se numeşte Capu Câmpului, plasa Ilişeşti, judeţul Câmpulung Moldovenesc(am respectat denumirile împărţirii administrative şi teritoriale din acea vreme). Localitatea se află pe malul drept al râului Moldova ,mai jos de oraşul Gura Humorului ,de unde începe de fapt Podişul Moldovei şi Sucevei (aşa am învăţat la liceul din acest oraş).

  Căsătorit ,soţia profesoară pensionară specialitatea română-franceză,o fată licenţiată în pedagogie şi un băiat în management.

Reporter: Câţi ani ai predat la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”?

N. Brădăţan: O mică precizare: Am revenit la catedră după o întrerupere de 19 ani ,timp în care am funcţionat ca inspector şcolar;tot 19 ani am funcţionat ca profesor la acest Colegiu de prestigiu care anul viitor sărbătoreşte 125 de ani de la înfiinţare.

 

Cum aţi început cariera didactică şi cum aţi ales educaţia fizică?

 

N. Brădăţan: Simplu! M-am urcat în tren şi mi-am căutat o facultate. Pe atunci nu existau atâtea mijloace de informare. Eram pregătit să dau la biologie ,dar întrucât la educaţie fizică şi sport se dădeau cu anticipaţie probele eliminatorii pe care le-am luat cu brio, am rămas pentru o viaţă pe aceste baricade şi nu voi regreta niciodată.

 Nicolae Brădăţan

Despre copilăria dumneavoastră ce ne puteţi spune? Cum a fost în comparaţie cu una trăită în zilele noastre?

 

N. Brădăţan: Mult diferită faţă de cea a unui copil de astăzi. Era imediat după război,după o secetă cumplită,cu toate urmările ei,dar copilăria rămâne copilărie indiferent de greutăţi. Mulţumesc părinţilor,de profesie oameni „de treabă”,,iar educaţia pe care am primit-o am pus-o în patru rânduri:

                           „Părinţii îmi spuneau odată,

                             Pe vremea când eram minor:

                             Respectă coada de lopată

                             Dar nu şi coada de topor”

  M-am conformat iubind oamenii „de treabă” şi ferindu-mă de „cozile de topor”.

 

Ce satisfacţii aţi avut ca profesor al Colegiului „Mihai Eminescu”?

 

N. Brădăţan: Satisfacţii mari!Un colectiv minunat ca ţinută şi prestigiu ,iar elevii sunt dornici de performanţă. Cu echipele de volei am reprezentat de nouă ori judeţul la finalele pe ţară din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar(de două ori cu echipele de băieţi şi de şapte ori cu cele de fete) .Rezultate:Niciodată ultimul loc! Cele mai mari?Cu echipele de fete:Campioană naţională 2005 ,trei medalii de bronz ,două locuri IV. Premii individuale la aceste finale:Oniciuc Iulia-„Cea mai tehnică jucătoare”,Iulia Parpalea:”Cea mai bună ridicătoare”,Cristina Roman:”Cea mai bună trăgătoare”,ş.a.

 

Prin ce se deosebeşte un profesor de educaţie fizică de cei de la alte discipline?

N. Brădăţan: Între profesori nu ar trebui să fie diferenţieri fiindcă fiecare disciplină are un rol bine definit în educaţie şi numai un efort conjugat al tuturor disciplinelor poate forma un om multilateral,cu disponibilităţi în cât mai multe domenii de activitate.

 

Care este cea mai amuzantă întâmplare din cariera dumneavoastră?

 

N. Brădăţan: Proaspăt „lăsat la vatră din armată” unde cam pierdusem legătura cu „civilia”,m-am prezentat la liceul la care am fost repartizat,bineînţeles cu mari emoţii. M-a întâmpinat o persoană de genul feminin. Am încercat să-i sărut mâna conform manierelor,dar şi-a retras-o spunând că, de fapt,este eleva de serviciu.

 

Descrieţi profilul profesorului viitorului.

 

N. Brădăţan:  Simplu! Ceea ce am fost noi şi ceva mai mult.

 

Un gând pentru revista noastră?

N. Brădăţan: Gând la gând cu bucurie:

               „Eu revistei voastră „Gânduri”,

                Ce apare în Botoşani

               Îi urez în  patru rânduri:

               Calitate şi „La mulţi ani!”

Interviu recomandat de Asociatia Judeteana a Profesorilor de Limba si Literatura Română Botosani – www.profesoribotosani.blogspot.ro

Gala Premiilor ARLECHIN, un spectacol de poveste la Botosani Shopping Center

Published by:

arlechin-povesti-de-iarna-4Imagine
   Festivalul Judetean de Divertisment pentru Copii si Tineret “Povesti de Iarna ”, editia a IX a “Christmas Party” organizat în perioada 14-22 decembrie 2013, de către Societatea Cultural Artistica ARLECHIN în colaborare cu Fundatia Judeteana pentru Tineret Botosani, Centrul Judetean de Voluntariat Botosani, Clubul Sportiv FASHION DANCE şi BOTOSANI SHOPPING CENTER a început  Sâmbătă, 14 decembrie,  ora 10, la Casa Tineretului Botosani cu Campania Umanitara Din dragoste pentru comunitate ”. Aceasta sa desfasurat zilnic, la Botosani Shopping Center şi în localitatile Saveni, Trusesti, Flamanzi sub forma  unor workshop-uri umanitare (dans, teatru, muzica, gimnastica, fotografie, face painting) Voluntar pentru comunitate”, a unei colecte de jucării „Daruieste o jucărie pentru un copil” şi sub forma a doua spectacole umanitare intitulate sugestiv “Tu eşti Moş Craciun”.

Imagine

Primul a avut loc Sămbătă, ora 10, la Clubul Copiilor Saveni si la Centrul de Asistenta Sociala Saveni: “ Mă bucură faptul că şi în acest an am reuşit  să organizăm la Săveni, împreună cu Asociatia Culturala ARLECHIN şi Centrul Judetean de Voluntariat – filiala Săveni, un spectacol  de colinde, datini si obiceiuri de iarnă, oferind astfel comunitatii încă o ocazie de a sărbători în spiritul Crăciunului alături de familie şi prieteni”,  a declarat domnul Relu Tîrzioru, primar al orasului Săveni.

Imagine

Al doilea spectacol a avut loc Sâmbătă, ora 15, la Casa de Cultură Trusesti: “Am dorit să organizăm un spectacol umanitar pentru căminul de batrăni şi casa de copii de la noi din Trusesti, multumesc pe această cale partenerilor de proiect, am reusit să oferim daruri copiilor de la gradinitele Ionaseni, Drislea, Buhaceni, elevilor de la Caminul de copii din Trusesti si produse, alimente batranilor de la Caminul de batrani Trusesti ”, a declarat doamna Laura Lău – Andrieş, în calitate de presedinte al Centrului Judetean de Voluntariat Botosani.

Imagine

Gala festivalului a avut loc Duminică, 22 decembrie, ora 12, la Botoşani Shopping Center în zona de festivităţi şi sa desfasurat sub forma unui spectacol interactiv de colinde, obiceiuri de iarnă,  muzică, dans, gimnastică, teatru, face painting jucăriile donate si sumele strânse în cadrul campaniei umanitare “Din dragoste pentru comunitate”au fost redirecţionate către copii, elevii, tinerii şi bătrănii de lacentrele / institutiile / asociatiile cu nevoi speciale din judetul Botosani şi către programele educaţionale  ale Asociatiei Culturale ARLECHIN Botosani care susţin libera iniţiativă, spiritul filantropic şi implicarea civică, totodata în cadrul galei am sărbătorit 20 de ani de activitate, moment aniversar pentru membrii asociatiei pe care o reprezint ” a declarat prof. Diana Damean, în calitate de preşedinte al Asociatiei Culturale ARLECHIN Botosani.

 Imagine

Coordonatori festival: Mihalache Alexandru, Diana Damean, Mircea Cămpanu, Alexandra Ciobanu, Silvia Daniliuc, Flavius Alin Damean, Aurelia Ciura., Maria Achirei , Laura Mezei, Ludvic Schibinschi, Simona Budai Ungureanu, Camelia Ciobanu, Nadia Ungureanu, Laura Lau Andries, Simona Anusca, Viorica Andriescu, Adriana Avadanii , Elena Gheban

 Imagine

Fotografi acreditati: Marius Petrescu, Alin Dospinescu, Catalin Lau

Prezentator festival: Petronela Lorena Chiributa – actor Teatru “Mihai Eminescu”

 Imagine

Eveniment recomandat şi sustinut de Asociatia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente – www.evenimentebotosani.ro  şi Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

 ImagineImagineImagineImagineImagineAImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Detalii festival:

telefon: 0748. 37.33.32

tel/fax: 0231.511117

e-mail: info.evenimente@yahoo.com

site web: www.evenimentebotosani.ro

Povesti de Iarna, editia a IX a “Christmas Party”

Published by:

Povesti-de-iarna ARLECHIN BOTOSANI

Festivalul Judetean de Divertisment pentru Copii si Tineret “Povesti de Iarna ”, editia a IX a “Christmas Party” este  organizat în perioada 14 – 22 decembrie 2013, de către Societatea Cultural Artistica ARLECHIN în colaborare cu Fundatia Judeteana pentru Tineret Botosani, Centrul Judetean de Voluntariat Botosani, Clubul Sportiv FASHION DANCE şi BOTOSANI SHOPPING CENTER.

   Festivalul va începe Sâmbătă, 14 decembrie,  ora 10, la Casa Tineretului Botosani cu Campania Umanitara Din dragoste pentru comunitate ”. Aceasta se va desfasura zilnic, la Botosani Shopping Center şi în localitatile Saveni, Trusesti, Flamanzi sub forma  unor workshop-uri umanitare (dans, teatru, muzica, gimnastica, fotografie, face painting) Voluntar pentru comunitate”, a unei colecte de jucării „Daruieste o jucărie pentru un copil” şi sub forma a doua spectacole umanitare intitulate sugestiv “Tu eşti Moş Craciun”. Primul va avea loc Sămbătă, ora 10, la Clubul Copiilor Saveni: “ Mă bucură faptul că şi în acest an reuşim să organizăm la Săveni, împreună cu Asociatia Culturala ARLECHIN şi Centrul Judetean de Voluntariat – filiala Săveni, un spectacol  de colinde, datini si obiceiuri de iarnă, oferind astfel comunitatii încă o ocazie de a sărbători în spiritul Crăciunului alături de familie şi prieteni”,  a declarat domnul Relu Tîrzioru, primar al orasului Săveni. Al doilea spectacol va avea loc Sâmbătă, ora 15, la Casa de Cultură Trusesti:

Am dorit să organizăm un spectacol umanitar pentru căminul de batrăni şi casa de copii de la noi din Trusesti, multumesc pe această cale partenerilor de proiect şi vă invit la spectacol, să vizionaţi momentele artistice pregătite de către copii, elevii si tinerii de la Asociatia Culturala ARLECHIN”, a declarat doamna Laura Lău – Andrieş, în calitate de presedinte al Centrului Judetean de Voluntariat Botosani. Gala festivalului va avea loc Duminică, 22 decembrie, ora 12, la Botoşani Shopping Center în zona de festivităţi şi se va desfasura sub forma unui spectacol interactive ( colinde, obiceiuri de iarnă,  muzică, dans, gimnastică, teatru, face painting ) jucăriile donate si sumele strânse vor fi redirecţionate către copii, elevii, tinerii şi bătrănii de lacentrele / institutiile / asociatiile cu nevoi speciale din judetul Botosani şi către programele educaţionale  ale Asociatiei Culturale ARLECHIN Botosani care susţin libera iniţiativă, spiritul filantropic şi implicarea civică, totodata în cadrul galei vom sărbători 20 de ani de activitate ” a declarat prof. Diana Damean, în calitate de preşedinte al Asociatiei Culturale ARLECHIN Botosani.

 

 

Coordonatori festival: Mihalache Alexandru, Diana Damean, Mircea Cămpanu, Alexandra Ciobanu, Silvia Daniliuc, Flavius Alin Damean, Aurelia Ciura., Maria Achirei , Laura Mezei, Ludvic Schibinschi, Simona Budai Ungureanu, Camelia Ciobanu, Nadia Ungureanu, Laura Lau Andries, Simona Anusca, Viorica Andriescu, Adriana Avadanii , Elena Gheban

 

Fotografi acreditati: Marius Petrescu, Alin Dospinescu, Catalin Lau

Prezentator festival: Petronela Lorena Chiributa – actor Teatru “Mihai Eminescu”

 

Eveniment recomandat şi sustinut de Asociatia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente – www.evenimentebotosani.ro  şi Centrul de Impresariat şi Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

 

Detalii festival:

telefon: 0748. 37.33.32

tel/fax: 0231.511117

e-mail: info.evenimente@yahoo.com

site web: www.evenimentebotosani.ro

Festivalul de colinde şi datini ortodoxe – Trec magii prin Moldova

Published by:

Trec magii prin vatra moldoveiTREC MAGII PRIN VATRA MOLDOVEI

SÂMBĂTĂ 7 DECEMBRIE 2013 – HOTEL RAPSODIA BOTOŞANI

PROGRAM

10.30 – 11.00: SOSIREA PARTICIPANŢILOR

10.30 – 11.00: EXPOZIŢIE FOTO (proiecție) „ROŢI FĂRĂ RAMPE & RAMPE PENTRU ROŢI”

11.00 – 11.10: CUVÂNT DE DESCHIDERE

11.10 – 13.00: DESFĂŞURARE CONCURS

Colinde – grupa sub 18 ani

Colinde – grupa peste 18 ani

Datini

13.00 – 13.40: PAUZĂ DE JURIZARE

PROGRAM ARTISTIC INVITAŢI

LANSARE CARTE

TOMBOLĂ CU PREMII

13.40 – 13.55: FESTIVITATE DE PREMIERE

14.00 – 14.45: MASĂ FESTIVĂ

14.45 – 15.00: PLECAREA PARTICIPANŢILOR

Eveniment recomandat si sustinut de Asociatia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente Botosani – www.evenimentebotosani.ro si Centrul de Impresariat si Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

Mănăstirea Popăuţi

Published by:

      Mănăstirea_Popăuţi Sursa Wikimedia Material realizat de Alina Ostin şi Alexandra Oniga, eleve ale Colegiului National Mihai Eminescu Botosani şi publicat în Revista Gânduri, coordonator prof. Diana Damean.

Sfinţenia nu constă în a face lucruri mari.Ea este,mai înainte de toate o luptă pentru că,în domeniul supranatural,viaţa să nu se stingă :pentru tine constă în a te mistui până la ultima fibră,slijind pe Dumnezeu în locul cel de pe urmă..sau cel dintâi-acolo unde te va trimite El. 

                      Sfantul Josemaria Escriva

                         Mănăstirea Popăuţi

         Pe drumul spre gară,dacă te abaţi pe strada Ştefan cel Mare nr.41 ajungi la un monument istoric cu o vechime de 515 ani,ctitorit tocmai de domnitorul Ştefan cel Mare,Mănăstirea Popăuţi.La început a fost construită ca biserică,sub denumirea de Biserica Sf.Nicolae, zidită pe temeliile unei biserici mai vechi de către domnitorul Moldovei şi făcând parte din ansamblul unei foste curţi domneşti.

     Acest palat iese foarte mult în evidenţă prin frumuseţe şi poţi simţi că totul a fost conceput cu credinţă şi cu  suflet. Atmosfera din interiorul bisericii este una de pace şi linişte duhovnicească stârnită de viaţa curată a călugărilor care se ocupă în prezent de acest locaş de cult.

Lângă biserică s-a aflat un palat domnesc în care poposea Ştefan cel Mare în drumul său spre Curtea domnească din Hârlău. Conform cronicilor,la 22 iulie 1518 a ajuns aici şi domnitorul Petru Rareş. În cursul secolului al XVI-lea,biserica a suferit mai multe modificări. Abia în anul 1626 s-a format satul Popăuţi,până atunci biserica aflându-se în mijlocul codrilor Botoşanilor. Biserica a fost transformată în mănăstire de către călugări,iar după un îndelung proces de restaurare devine un mare loc sfânt cu creştini care se dedică trup şi suflet divinităţii. Deşi restaurată,poţi simţi miresme de trecut şi parcă auzi urmele de paşi ale marelui domnitor sau te gândeşti că în acelaşi loc au îngenuncheat eroi ai neamului românesc. Peste tot în jurul mănăstirii şi în interior domneşte istoria şi respectul pentru patrie. Mănăstirea Popăuţi a fost construită în stil moldovenesc şi este zidită din piatră sub formă de cruce. Materialul ceramic aparţine epocii ştefaniene,deoarece blocurile zidăriei continuă sub fresca asupra căreia nu s-a intervenit. La examinarea zonelor de zidărie impresionează precizia lucrării:materialul este dur,zidăria este plană,cărămizile au feţele regulate,plane,muchiile rectilinii,iar abaterile dimensionale sunt greu de sesizat. Este surprinzătoare rigoarea geometrică a zidăriei originare. Intrarea în biserică se face acum prin uşa cu ancadramente gotice. Pictura interioară a bisericii datează din secolul al XV-lea,ea păstrându-se numai parţial până în zilele noastre. Singurele picturi originale păstrate sunt bustul unui profet de pe peretele nordic al pronaosului şi
  Capetele lui Iisus si al îngerului din altar, scene din Ciclul patimilor Registrul lat al Patimilor,care încinge pereţii ca un imens rotulus de aproape doi metri înălţime, cât şi brâul de medalioane de deasupra, vor constitui caracteristica dominantă a decoraţiei altarului şi naosului bisericilor din veacul din secolul al XVI-lea.

Tot aici se află şi turnul Clopotniţă care are o înălţime de 17 metri şi este zidit din piatră brută, acoperişul fiind confecţionat din şindrilă. Turnul Clopotniţă de la Popăuţi servea ca adăpost în caz de pericole şi este unul dintre singurele monumente care a mai rămas până astăzi de pe vremea domnitorului Ştefan cel Mare.

  Astăzi, creştinii botoşăneni iau parte la slujbele organizate în zilele de sărbătoare în biserica nouă,construită însă fără turle şi care are o formă de navă. Hramul acestei biserici este “Acoperământul Maicii Domnului”,fiind diferit de cel al mănăstirii care este al Sfântului Nicolae.

     Dacă până acum te-ai gândit că Mănăstirea Popăuţi este una la fel ca toate celelalte şi nu te-ai obosit să-i treci pragul,ar trebui să te reorientezi,deoarece o vizită la acest locaş cu siguranţă te va reîncărca cu mai multă credinţă şi îţi deschide noi porţi spre spiritualitate.Reportaj recomandat de Asociatia Judeteană a Profesorilor de Limba şi Literatura Romăna Botosnai ( ALLRO – BT) – http://profesoribotosani.blogspot.ro/

Mănăstirea Vorona, o lume a iubitorilor de frumuseţi duhovniceşti!

Published by:

Mănăstirea Vorona

 

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia Commons 2

Material realizat de Elena Gagos, elevă la Colegiului National Mihai Eminescu Botosani şi publicat în Revista Gânduri, coordonator prof. Diana Damean.

         Sărbătorile pascale au trecut, însă tradiţiile de la Vorona se vor păstra. Aşa cum am promis în articolul trecut, în acest număr al revistei “Gânduri” voi îndrepta “obiectivul camerei” spre viaţa măicuţelor de la Vorona. Tema acestui reportaj a fost hotărâtă

aproape instantaneu, ştiind că voi fi nevoită să mă întorc în acel colţ de Rai care mă face întotdeauna mai liniştită şi cu un suflet parcă mai curat.

      Pelerinul iubitor de frumuseţi duhovniceşti găseşte la Vorona loc sfânt şi primitor care îl îndeamnă să revină. În acest cuib de sfinţenie, omul îşi poate lăsa păcatele, primind în schimb lumină şi speranţă.

      Măicuţele, blânde şi milostive, pentru care “călugăria reprezintă căsătoria cu Hristos”, sunt într-o permanentă ascultare. Trăiesc într-o lume aparte, într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu.

Călugăria surprinde mai multe etape. O primă etapă este atunci când persoana care doreşte să-şi lege viaţa de mănăstire este novice, iar în funcţie de mănăstire, această perioadă durează 1 an sau 2. Reprezintă un fel de probă care verifică dacă persoana se poate încadra în programul duhovnicesc. După 5-6 ani are loc rasoforirea, când călugărul primeşte jumătate din canoane şi i se schimbă numele. Iar în decurs de 10-12 ani se produce călugăria totală.

       Stăreţia, componentă a ansamblului monastic de la Vorona, este situată pe latura estică a mănăstirii şi găzduieşte birouri, ateliere, chilii şi camere de oaspeţi. De-a lungul anilor, sihăstria Vorona a devenit o mănăstire cu obşte călugărească ce număra până la 200 de călugări. Astăzi are 54 de maici.

       Harul dumnezeiesc a coborât peste măicuţe în anii de vieţuire monahală, renunţând la bunurile şi plăcerile vieţii efemere, prin rugăciune, post, ascultare, linişte, bunătate, smerenie, lacrimi şi răbdare. Mănăstirea este un loc sfânt. Rugăciunile din timpul zilei ale măicuţelor completează spaţiul cu sfinţenie si smerenie. Astfel, măicuţele se adună de la munca de la câmp sau din ateliere la slujbele ţinute de 3 ori pe zi de cei doi călugări aflaţi la mănăstire, iar pe lângă slujbele care se ţin în zorii zilei, după amiază şi la lăsarea soarelui, sufletele de la Vorona fac şi alte rugăciuni precum metania, canonul de pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului.

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia CommonsCuriozitatea m-a îndemnat să o întreb pe măicuţa Firmiliana,ajutorul nostru de bază în descoperirea tainelor mănăstirii, dacă regretă vreodată, după anii staţi la mănăstire şi de slujire Lui Dumnezeu, că nu are un cămin, un loc unde să se poată împlini din punct de vedere familial. Deşi  întrebarea fost foarte sensibilă şi intimă, măicuţa cu nişte ochi incredibil de calzi, plini de seninătate, ne-a spus că măicuţele împreună cu cei doi călugări sunt ca într-o mare familie, care se autogospodăresc. Măicuţele au o rânduială bine stabilită însă care nu este respectată din cauza vreunei obligaţii, ci pentru că au chemare de la Dumnezeu.

Tot maica Firmiliana spune că ”rugăciunea păstrează sufletul curat; numai prin rugăciune devenim mai buni, mai iertători, devenim cu adevărat creştini.”. Dimineaţa împreună cu celelalte măicuţe, se merge la slujbă, la fel cum Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că femeia creştină două lucruri face: “tace luminând şi se jertfeşte tăcând”. Apoi, în funcţie de cum se simte fiecare din ele, servesc micul dejun. Până la slujba de la prânz, măicuţele se ocupă cu munca din curtea mănăstirii. Odată cu încălzirea timpului, din primăvară, încep muncile agricole. Mănăstirea Vorona deţine foarte mult pământ, având în vedere că altă sursă de venit nu există, iar acesta este lucrat de măicuţe. Fiecăreia dintre ele îi revine un hectar, ele autogospodărindu-se. Îmbrăcate în negru, absente de la cele lumeşti, însă conştiente de realitatea zilelor noastre, pun suflet şi iubire în orice lucru cât de mărunt, mâinile lor părând să fie înzestrate cu puteri divine. Spre exemplu, în atelierele de pictură, croitorie şi ţesătorie, măicuţele confecţionează straie

monahale, ţes covoare, carpete sau pictează icoane. Acest atelier de pictură este renumit prin împrejurimi.

          Ora la care noi am sosit era apropiată de ora prânzului, când se serveşte masa. Cu această ocazie am avut nespusa bucurie şi onoare de a servi masa alături de sfintele aflate pe acest tărâm binecuvântat. Lăsarea serii aduce un aer parcă mai curat, un aer încărcat cu pace şi dragoste.

După prânz, urmează slujba de seară, când revin încet, încet, în biserica sfântă, unde rugăciunea le   umple sufletul de bucurie şi smerenie. Prin rugăciunile lor, spaţiul devine etern, parcă fără margini.

Seara, măicuţele trebuie să îndeplinească rânduiala, rugându-se pentru toată lumea, pentru săraci şi bogaţi, bolnavi şi sănătoşi, buni şi răi.

          La mănăstirea Vorona există un depozit de cărti vechi, care în 1922 număra 400 de cărţi toate tipărite înainte de 1700, iar astăzi conţine peste 4000 de volume, manuscrise, evanghelii şi alte cărţi bisericeşti. Unele sunt îmbrăcate în aur şi argint, însă, din păcate, o parte considerabilă din aceste cărţi sunt într-o continuă stare de degradare, pentru că este foarte costisitoare păstrarea lor, având nevoie de o îngrijire specială.

În fiecare duminică se strâng la slujbă creştini de prin satele vecine, chiar şi de la Suceava sau Botoşani; vin cu iubire în suflet, pentru a se curăţi de păcat, convinşi de prezenţa permanentă a Domnului la Vorona.

De altfel, acest lăcaş sfânt a fost vizitat de pelerini din toată ţara, dar şi din Germania, Franţa, Italia chiar Australia, şi fericiţi şi-au scris impresiile deosebite în cartea de onoare a mănăstirii.

Mănăstirea_Vorona - Sursa Wikimedia Commons 3Mănăstirea Vorona împreună cu oamenii de acolo formează o lume aparte, total diferită de viaţa noastră cotidiană. Brazii falnici, florile, lacul, “Biserica Adormirii Maicii Domnului”,  ce are o impresionantă istorie, toate aceste minuni aflate într-o deplină armonie te îndeamnă să revii la Vorona pentru a te reîncarca de lumină, bunătate şi gânduri curate.

Reportaj recomandat de Asociatia Judeteană a Profesorilor de Limba şi Literatura Romăna Botosnai ( ALLRO – BT)

http://profesoribotosani.blogspot.ro/

 

 

Zânele Disney la Botoşani Shopping Center

Published by:

Botosani-Shopping-Center-Zânele-Disney-502x650Minunata lume Disney revine la Botosani Shopping Center cu Tinker Bell si Zanele Disney, duminica, 17.11.2013, ora 11:00. Copii se distreaza la Botosani Shopping Center!

Eveniment recomandat si sustinut de Asociatia Judeteana a Organizatorilor de Evenimente Botosani – www.evenimentebotosani.ro si Centrul de Impresariat si Organizare Evenimente – www.impresarieri.ro

Meşteşugul încondeierii ouălor la Botoşani

Published by:

                                         Meşteşugul încondeierii ouălor

             modele-oua incondiate - sursa www.botosaninecenzurat.ro  Material realizat de Elena Gagos şi Simona Coţofria, eleve ale Colegiului National Mihai Eminescu Botosani şi publicat în Revista Gânduri, coordonator prof. Diana Damean.

               Se apropie sărbătorile de Paşte. Dacă în timpul anului uităm uneori să fim buni cu ceilalţi, să fim înţelegători, aceste sărbători ne amintesc de faptul că suntem oameni, deci avem sentimente şi poate de ceea ce este mai important, că iubim.

               Există un ritual de Paşte care se păstrează şi în ziua de azi, deşi o parte din tradiţie s-a pierdut. În comuna Vorona, judeţul Botoşani, tradiţia şi obiceiurile sunt conservate însă foarte bine. Am hotărât să alegem acest sat ca loc de documentare după intensa mediatizare a meşterilor olari, a creatorilor de măşti, a micilor dansatori populari, convinse că vom găsi informaţii interesante şi despre meşteşugul încondeierii ouălor.

           După un drum de 35 de minute cu autocarul, am ajuns, pline de entuziasm şi sete de cunoaştere, la destinaţie: „Grupul Şcolar Vorona ”. După ce am păşit în interiorul instituţiei, am rămas foarte impresionate deoarece pe pereţii liceului erau costume populare specifice Moldovei, diferite trofee, diplome, premii obţinute de elevii liceului şi nu în ultimul rând o scurtă istorie a liceului.  Un obicei important valorificat în zona Botoşanilor este încondeierea ouălelor, aspect redat de micul muzeu din interiorul liceului. 

          Originea ouălor colorate poate fi regăsită şi la popoarele vechi: egipteni, perşi şi mai târziu romani, care erau  reprezentaţi de zeul Ianus cel cu 2 feţe care străjuia porţile şi tutela orice început. Aceste popoare sărbătoreau începutul anului primăvara, perioadă în care îşi făceau cadouri ouă. Egiptenii îl adorau pe zeul Knef,  a cărui statuie purta un ou în gură. Perşii credeau că, în vâltoarea haosului, apăru un ou, pe care Noaptea îl acoperi cu aripile ei, îl cloci şi din el ieşi lumea; Soarele şi Luna se ridicară pe cer, iar Pământul se distanţă, în jos. Decorarea şi motivele s-au transmis de la o generaţie la alta prin intermediul mentalităţii arhaice. În zona Botoşaniului încă se păstrează motivele tradiţionale, cele simple.Pregătirile pentru sărbătorile pascale pornesc la începutul postului. De Spolocani, „zi de hotare între perioada de dulce şi post”, spune Dumitru Doroftei, profesor de geografie la grupul Şcolar Vorona şi gazda noastră, femeile se adună la casa unei gospodine şi poartă discuţii despre pregătirile pascale. De Tânda, sărbătoare populară care nu este cuprinsă în calendarul ortodox, femeile numără ouăle adunate şi le selectează pentru a le încondeia. În tradiţia românească se foloseşte termenul de „închistrire”, în special în zona Moldovei. Oul este simbol al fecundităţii şi al creării universului, acest ritual fiind privit ca un scenariu al reînnoirii timpului. Fiind puse în legătură cu jertfirea Domnului Iisus Hristos, ouăle roşii exemplifică jertfa divină, sacrificiul, accentuând existenţa minunii propriu zise a Învierii Mântuitorului. Legendele legate de închistrire explică de ce se vopsesc ouăle şi de ce acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre.Pe când Hristos era răstignit, Sfânta Maria s-a dus la farisei cu un coşuleţ cu ouă, cerând să nu-l mai chinuiască. Văzând că evreii au început să-l batjocorească şi mai tare şi că în loc de apă îi dădeau oţet, Sfânta Maria a pus coşul la picioarele crucii şi a început să plângă. Sângele care curgea din Hristos a vopsit ouăle în roşu. Iisus a zis :”De acum înainte veţi vopsi ouă în amintirea răstignirii mele, precum am făcut eu astăzi.”După înviere, Sfânta Maria a fost cea dintâi ce a vopsit ouă pe care le-a luat într-un coşuleţ cu păscuţe şi s-a dus la mormântul fiului ei. În drum, pe toţi cei pe care-i întâlnea, îi saluta cu cuvintele „Hristos a înviat!” şi le dădea câte un ou şi o pască.Astfel, putem spune că această culoare simbolizează sacrificiul, minunea, ouăle roşii devenind parte a Învierii Toţi credincioşii ciocnesc ouă spunând: ”Hristos a înviat!”. „Pentru a bucura ochiul, mai spune domnul Dumitru Doroftei, cu timpul, au început să fie utilizate şi alte culori, fiecare având o semnificaţie. În tradiţia românească se utilizează vopsitul vegetal-natural. Pentru roşu se utilizează coaja de ceapă roşie fiartă, în concentraţie mare sau pojarniţa; culoarea galben-auriu, care simbolizează soarele, lumina, este obţinută din floarea de tei; pentru maro se îmbină culoarea obţinută din tei şi cea obţinută din coajă de stejar şi semnifică pământul roditor. Natura şi vitalitatea sunt exprimate prin utilizarea verdelui obţinut din dediţă sau sâmburi de floarea soarelui”.Demersul nostru nu s-a prit la Vorona. Revenind în Botoşani, părăsind pentru un timp încântătorul muzeu al liceenilor din Vorona, ne-am îndreptat spre  Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Botoşani, unde am discutat cu d-na Mihalache Margareta.Am aflat despre diversele motive care apar pe ouă. „ Întâlnim în primul rând crucea păştii, amintind de crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit. De asemenea, în zona Moldovei apar  motive fitomorfe (crenguţa de brad, frunza de arţar, frunza de stejar, cârcelul de vie), cele florale (ghiocel, panseluţa, lăcrămioara). Pe ouăle închistrite întâlnim steaua, soarele, fulgerul care se încadrează în categoria motivelor cosmomorfe. Colbeceii (melcii), frânghia vieţii, pomul vieţii, frunza de trifoi, motivele geometrice sunt de asemenea pictate pe ouă de creatoarele populare. Aşadar „tăranca închistreşte din gând”.

            Artur Gorovei clasifică ouăle, în funcţie de ornamentică, în monocrome cu ornamente, ouă policrome cu ornamente, ouă cu mărgele (Bucovina), ouă cu ornamente în relief. Tancred Bănăţeanu, etnograf, afirmă că doar ţăranca ştie să armonizeze perfect culorile. Astfel, rolul important în decorare îl are creatoarea populară.După cum spune Tancred Bănăţeanu, forma ovoidală a oului este cea mai dificilă de decorat. Pentru a încondeia ouăle se foloseşte chişiţa. Aceasta este o bucată de lemn îngustă şi scurtă, la unul din capete având un fir de păr trecut printr-un tub metalic, cu ajutorul căreia se pictează ouăle.  După ce oul a fost spălat, se pune pe plită, într-o oală, ceară curată, la încălzit şi paralel o oală cu fiertura din plante, alese în funcţie de culoarea pe care artista populară vrea sa o obţina. Locul unde a fost aplicată ceara rămâne alb. Ţăranca are o inteligenţa aparte deoarece ştie exact momentul când oul are temperatura perfectă pentru a începe procesul propriu-zis iar câmpurile ornamentale sunt, de asemenea, împărţite perfect. Astfel este realizat, cu ajutorul chişiţei, modelul dorit cu ceara iar la momentul potrivit se introduce oul în oala cu fiertură. Apoi se scoate de acolo şi se pune la uscat. În acest mod se închistresc ouăle.Pe mesele credincioşilor întâlnim mielul de Paşte, care simbolizează sacrificiul, jertfa, răstignirea lui Hristos.Pasca, un preparat principal al mesei de Paşte, „se face din aluat simplu; foaia care se obţine se pune într-o tavă rotundă, pe margini se pune un colac, în mijloc se pune brânză de vaci cu ou şi stafide, peste care se aşază o cruce din cocă. Cozonacul este permis în tradiţia românească, forma tăvii fiind asemănătoare cu cea a mormântului în care a fost îngropat Iisus Hristos.

         „Tradiţiile populare ar putea să se perpetueze dacă în şcoli tinerii ar fi atraşi de activităţi opţionale, legate de obiceiuri, datini, îndeletniciri.” Domnul profesor Doroftei Dumitru ne-a spus că „În şcoală, în preajma sărbătorilor pascale, elevii încondeiază ouă, fac icoane pe sticlă; la Vorona se organizează hora satului, în cele 3 zile de Paşte, fiind susţinute de acordurile fanfarelor din zonă.”

Şi dacă tot am ajuns la Vorona, am hotărât să mergem şi la mănăstirea Vorona, unde şi măicuţele au obiceiul de a încondeia ouă de paşte.  Am fost încântate, dar după 3 km de mers, eram puţin cam obosite. Pentru că aceste locuri ne-au fost cu totul străine, d-nul profesor Doroftei ne-a ajutat şi, astfel Gabriel Ocu, elev al liceului, în clasa a XI a, a devenit ghidul nostru. Ne-a condus spre mănăstire, iar curiozitatea ne-a făcut să îl întrebăm mai multe despre Vorona. Ajunşi la mănăstire, am vorbit cu o măicuţă care ne-a prezentat locurile şi istoria acestora. Cele văzute acolo, viaţa interesantă a măicuţelor o să constituie subiectul unui alt reportaj.  Ne-au invitat să luăm prânzul, însă acolo parcă timpul trece mai repede şi am constatat că trebuie să ieşim din rolul de reporter special şi să ne reîntoarcem la viaţa de elev la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, mai bogate ca niciodată.

Şi, poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în tot acest demers a fost că nu trebuie să ne uităm tradiţiile, nu trebuie să ne uităm obiceiurile, pentru că altfel ar însemna să devenim un popor fără trecut, deci fără viitor.

 Reportaj recomandat de Asociatia Judeteană a Profesorilor de Limba şi Literatura Romăna Botosnai ( ALLRO – BT)

http://profesoribotosani.blogspot.ro/